Brene Brown: Darurile imperfecțiunii

„Renunţă la cel care crezi că trebuie să fii şi acceptă-te aşa cum eşti”, este mesajul cu care te întâmpină Brene Brown chiar de pe coperta cărții „Darurile imperfecțiunii”.

Cu siguranță ai avut momente în viață în care te-ai simțit rușinat de ceva sau în fața cuiva. Mai mult ca sigur au fost dăți în care ai simțit că nu ești suficient de bun, că încă nu meriți să ai sau să trăiești anumite experiențe. Că vei merita doar atunci când vei avea X lucru, când vei câștiga Y sumă de bani sau când vei obține Z obiect material. Ei bine, se pare că ai nevoie de o gură de aer proaspăt în viața ta, prin urmare, îți recomand să deschizi cartea „Darurile imperfecțiunii”, semnată de Brene Brown.

Cartea „Darurile imperfecțiunii” este o invitație la a te îmbrățișa și accepta așa cum ești, la a renunța să atingi perfecțiunea, la a-ți învinge teama și rușinea prin a vorbi despre ele, la a-ți recunoaște și asuma deschis toate vulnerabilitățile. Sigur, e nevoie de mult curaj pentru a face toate acestea, dar și de timp pentru a-ți permite să treci prin fiecare proces de vindecare. Dar citirea acestei cărți ar putea fi primul pas din această lungă călătorie.

Brene Brown a scris această carte în 8 ani și a pornit de la două simple întrebări: în ce constă anatomia conectării umane și cum funcționează această, care au ajutat-o să pună bazele a ceea ce astăzi numește „Viața trăită din toată inima”. Experiențele din viața personală dar și anii de studiu și interviuri luate oamenilor cu care a intrat în contact au ajutat-o să încropească o serie de idei care te vor ajuta și pe tine să nu-ți mai sabotezi viața și să nu mai pui obstacole în calea propriei tale fericiri.

Câteva lecții de viață pe care le vei aprofunda din cartea „Darurile imperfecțiunii” de Brene Brown:

• Viața trăită din toată inima este un proces care nu se oprește niciodată, total opus unei alegeri unice.
• Curajul, compasiunea și conectarea sunt darurile imperfecțiunii. Când îți îmbrățișezi vulnerabilitățile determinate de rușine și imperfecțiune, îți oferi șansa de a te conecta cu ceilalți și de a beneficia de darurile imperfecțiunii.
• Prin faptul că ești curajos, te îmbunătățești atât pe tine, cât și pe cei din jur.
• Oamenii plini de compasiune sunt cei care și-au setat mai multe granițe. Ei folosesc granițele pentru a-i face pe oameni să se simtă responsabili de acțiunile lor, nu pentru a-i învinovăți sau a-i face de rușine.
• Nu te poți dezvolta din punct de vedere emoțional, intelectual ori social pe cont propriu. Suntem conectați astfel încât să avem nevoie de interacțiunea cu alte persoane.
• Dacă îți dorești să te bucuri pe deplin, trebuie să vorbești despre ceea ce te împiedică să ajungi la această stare: rușinea și sentimentul de a nu te simți vrednic.

Citate „Darurile imperfecțiunii” Brene Brown

„Ruşinea nu suportă să ne audă spunându-ne povestea. Ea detestă descrierea ei în cuvinte şi nu poate supravieţui împărtăşirii. Ruşinea adoră secretul. De aceea, lucrul cel mai periculos pe care îl putem face atunci când ne simţim ruşinaţi este să ne ascundem şi să ne îngropăm povestea. Atunci când facem acest lucru, ruşinea intră în metastază. De aceea, în acea clipă mi-am spus cu voce tare: „Trebuie să vorbesc cu cineva CHIAR ACUM. Fii curajoasă, Brené!”

„Personal, nu cred că oamenii sunt setaţi să reacţioneze în primul rând prin compasiune. Prima noastră reacţie în faţa fricii (a noastră sau a unei alte persoane) este încercarea de a ne proteja. Noi ne protejăm de regulă prin a arunca vina pe altcineva. Uneori, facem acest lucru fiind foarte critici sau încercând să găsim pe loc o soluţie, fără a ne exprima empatia cu suferinţa celui în cauză.”

„Una din cele mai mari (şi cele mai puţin discutate) bariere în calea practicării compasiunii este teama de fixarea hotarelor şi a consecinţelor pentru încălcarea lor. Ştiu că sună ciudat, dar eu cred că înţelegerea conexiunii dintre hotare, consecinţe, acceptare şi compasiune m-a făcut să fiu un om mai bun.”

„Esenţa compasiunii este acceptarea. Cu cât ne acceptăm într-o mai mare măsură pe noi înşine şi pe ceilalţi, cu atât mai uşor ne vine să fim plini de compasiune. Este dificil să îi accepţi pe oamenii care te rănesc, care profită de tine sau chiar te calcă în picioare. Acest studiu m-a învăţat că dacă ne dorim cu adevărat să practicăm compasiunea, trebuie să începem întotdeauna prin a ne fixa hotare ferme şi prin a-i face pe oameni să se simtă responsabili pentru comportamentul lor.”

„Noi trăim într-o cultură a aruncării vinei pe alte persoane. Dorim întotdeauna să ştim a cui este vina şi cum va plăti persoana respectivă pentru ea.”

„Viaţa noastră de acasă şi de la serviciu ar fi infinit mai frumoasă dacă am arunca mai puţin vina pe alţii, dar am avea un respect mai mare pentru hotarele fiecăruia.”

„Într-adevăr, fixarea hotarelor şi a responsabilităţilor este mai complicată decât ţipatul şi învinovăţirea, dar este şi infinit mai eficientă. Acuzarea, compromiterea şi învinovăţirea cuiva fără stabilirea clară a responsabilităţilor au consecinţe negative asupra cuplurilor, familiilor, organizaţiilor şi comunităţilor. Mai întâi de toate, atunci când dăm vina pe altcineva şi îl facem de ruşine, noi mutăm accentul de la comportamentul său la al nostru.”

„Dacă dorim să experimentăm plenar iubirea şi integrarea, noi trebuie să credem că merităm să iubim şi să fim iubiţi, respectiv să ne integrăm.”

„Marea provocare pentru cei mai mulţi dintre oameni este convingerea că sunt demni de a fi preţuiţi chiar acum, în momentul de faţă. Preţuirea nu presupune condiţii prealabile. Mult prea mulţi oameni îşi creează în mod conştient sau inconştient (sau le este inoculată) o listă interminabilă de condiţii care trebuie întrunite pentru a se preţui pe ei înşişi.”

„Aşadar aceasta este esenţa „Vieţii trăite din toată inima”: preţuieşte-te chiar acum. Nu „în condiţiile în care”. Nu „atunci când”. Noi merităm să fim iubiţi şi integraţi chiar acum. aşa cum suntem.”

„Ruşinea are nevoie de trei lucruri pentru a scăpa de sub control: de secret, de tăcere şi de judecata critică. Atunci când trăim o experienţă pe care o considerăm ruşinoasă, iar apoi o ascundem, ea nu face decât să se infecteze şi să puroieze. În final, ajunge să ne consume de tot. De aceea, vrem nu vrem, noi trebuie să ne împărtăşim experienţa. Ruşinea este un sentiment care apare între oameni şi care se vindecă între oameni.”

„Noi ne simţim vinovaţi atunci când ne asumăm ceva ce am făcut sau nu am făcut şi care nu corespunde cu imaginea pe care am dori să o proiectăm în afară.”

„Dacă dorim să ne trăim viaţa din toată inima, fără teama constantă că nu suntem suficient de buni, noi trebuie să ne asumăm poveştile. În plus, trebuie să reacţionăm în faţa ruşinii într-o manieră care să nu exacerbeze acest sentiment. Una din modalităţile de a face acest lucru este recunoaşterea faptului că ne simţim ruşinaţi, astfel încât să putem reacţiona cu intenţie.”

„Noi nu simţim nevoia ca toţi oamenii din viaţa noastră să ne iubească, să ne accepte şi să ne asculte poveştile, dar avem totuşi nevoie de una sau de două persoane care să facă acest lucru.”

„Atunci când alegem să fim autentici, oamenii din jurul nostru vor încerca să înţeleagă de ce ne „schimbăm”. Partenerul de viaţă şi copiii se vor simţi nesiguri şi speriaţi în faţa acestor schimbări. Prietenii şi familia îşi vor face griji legate de felul în care va afecta relaţia noastră cu ei practicarea autenticităţii de către noi. Unii se vor simţi inspiraţi de efortul nostru, dar alţii vor conchide că ne-am transformat prea mult, eventual chiar că i-am abandonat sau că am ajuns să fim pentru ei o oglindă inconfortabilă.”

„De multe ori, alegerea autenticităţii presupune asumarea riscului de a nu fi simpatizat de nimeni. Ea presupune ieşirea din zona noastră de confort, iar atunci când ne aventurăm într-un teritoriu nou riscăm să ne împiedicăm de multe ori (şi crede-mă că ştiu ce spun, căci am ieşit de multe ori din această zonă).”

„Curajul înseamnă să ne spunem povestea, nu să devenim imuni în faţa criticilor celorlalţi oameni. Vulnerabilitatea este un risc pe care trebuie să ni-l asumăm dacă dorim să continuăm să ne conectăm cu lumea exterioară.”

„Perfecţionismul este convingerea că dacă vom trăi, vom arăta şi vom acţiona perfect, ne vom reduce sau vom evita complet vinovăţia, judecăţile critice şi ruşinea. Cu alte cuvinte, el este un scut. Perfecţionismul este o armură ce cântăreşte 20 de tone pe care o purtăm convinşi că ne va apăra, dar care în realitate ne împiedică să ne luăm zborul.”

„Efortul sănătos de a realiza este focalizat pe sine: cum mă pot îmbunătăţi? Perfecţionismul este focalizat asupra celorlalţi: ce vor crede ei?”

„Studiile arată că perfecţionismul blochează succesul. De fapt, el conduce cel mai adesea la depresie, anxietate, dependenţă şi paralizie a vieţii (incapacitatea de a evolua)2. Paralizia vieţii se referă la ratarea foarte multor oportunităţi din cauză că ne temem prea tare să ne expunem vreo realizare care s-ar putea dovedi imperfectă. Ea include – între altele – toate visele pe care nu ni le urmăm pentru că ne temem să nu dăm greş, să nu facem greşeli şi să nu îi dezamăgim pe ceilalţi. Nimic nu îl înspăimântă mai tare pe un perfecţionist ca asumarea de riscuri, căci în joc este chiar preţuirea sa de sine.”

„Perfecţionismul nu apare niciodată în vid. El îi afectează pe toţi cei din jurul nostru. Noi îl transmitem copiilor noştri, ne infestăm locul de muncă cu el prin aşteptările noastre imposibile şi îi sufocăm pe prietenii şi pe membrii familiei noastre. Din fericire, compasiunea se răspândeşte la fel de rapid. Ori de câte ori suntem buni cu noi înşine, noi creăm un rezervor de compasiune din care se alimentează inclusiv alţi oameni.”

Despre autor

BRENÉ BROWN este doctor în asistență socială și profesor cercetător la Colegiul Postuniversitar de Asistență Socială din cadrul Universității din Houston, finanțat de Fundația Huffington. Ultimii 16 ani din viață și i-a petrecut studiind rușinea, vulnerabilitatea, curajul și empatia, fapt care a transformat-o în autorea unor cărți considerate bestseller de către New York Times.

Discursul ei de la conferințele TED – „The Power of Vulnerability“ („Puterea vulnerabilității“) – a adunat peste 30 de milioane de vizualizări, numărându-se printre primele 5 cele mai bune discursuri TED din întreaga lume.

Brene Brown locuiește în Houston, Texas, cu soțul ei, Steve, și cu cei doi copii, Ellen și Charlie.

De același autor mai poți citi și:

„Curajul în sălbăticie”, „Curajul de a fi vulnerabil”, „Ridică-te din propria ta cenușă, mai puternic ca oricând”, „Dare to lead”.