Viața ca o pradă: Marin Preda

Viața ca o pradă nu este propriu-zis o cartede memorii, nu este nici un roman de formație, cum l-au socotit unii comentatori. Un număr de pagini reconstituie debutul literar al autorului: amintiri, portrete de scriitori cunoscuți, evocarea atmosferei cultural-politice de la începutul deceniului al cincilea, experiențe de lectură etc. Altele (nu puține) intră în sfera literaturii de ficțiune: mici narațiuni ce pot fi citite indepedent, eu (naratorul) părând a fi un personaj ca oricare altul.
Simbolul latent, codul secret al operei, trebuie să-l descoperim noi la lectură. El ne deschide (dar numai pe jumătate) o fereastră spre începuturile misterioase ale creației. Vorbind despre ele, Marin Preda este asaltat din toate părțile de imaginația sa epică. Dintr-o confesiune despre originile creației, cartea sa este pe punctul de a deveni un tulburător roman despre neliniștea care precedă scrierea unui mare roman.

EUGEN SIMION
„Daca as sti ca efortul pentru scrierea unui roman ma poate costa viata, mi-asi lua toate masurile de siguranta pentru a inlatura o eventualitate cum ar fi boala din care sa mi se traga moartea. Dar unica masura hotaritoare, aceea de a renunta la scris nu asi lua-o.” (motto-ul cărții)

Romanul „Viața ca o pradă” înfățișează drumul maturizării unui mare om de cultură al literaturii românești. El își povestește partea de început a vieții cu toate peripețiile și frământările care au contribuit la formarea acestuia. De la copilărie, adolescență și până la prima tinerețe.
Despărțirea de casă este grea, iar tânărul fiu de țăran este pus în situația de a confrunta viața pe cont propriu, lucru ce îl va marca profund. Trece din școală în școală până ajunge la București unde se vede nevoit să muncească pentru a se putea întreține. Datorită abilităților sale el reușește să lege relații și prieteniiși să cunoască lumea prin prisma lentilelor unui copil înzestrat pierdut în lumea mare, copil ce extrage învățăminte din tot ceea ce vede sau trăiește.
Romanul este o confesiune, rememorarea anilor transformării, imaginea Bucureștiului ce trecea prn schimbare și oprimare politică, atmosfera și viața de atunci. Schimbă mai multe locuri de muncă, dar până la urmă ajunge să lucreze la o tipografie, salariu ce îi permite să locuiască într-o cameră decentă, iar cu ajutorul unor prieteni își publică primul volum de nuvele. După aceasta primește o vacanță la Sinaia pentru a scrie, dar nu are inspirație, reușind să scrie capodopera Moromeții abia după ce ajunge redactor la „Viața românească”.

Motive pentru a citi:

• Pentru a cunoașe traseul unei mari personalități culturale românești, de la un simplu fiu de țăran la unul dintre marii scriitori ai țării noastre.
• Pentru a vedea atmosfera din acei ani puțin cunoscuți de unii dintre noi, pentru a putea înțelege alegerile și deciziile din acea perioadă.
• Pentru a observa cum talentul, puterea, munca și perseverența duc la schimbarea unui destin ce părea trasat de înainte.
• Pentru a putea compara personajele din Moromeții cu imaginea făcută familiei autorului în romanul său de confesiuni. Aici se găsesc aceleași personaje cu aproape aceleași trăsături, observând cât de puțină ficțiune a fost presărată în crearea lor
• Pentru a te putea îmbărbăta de fiecare dată când îți este greu. După muncă vine și răsplată; după ploaie apare soarele, demonstrează Preda.
Marin Preda s-a născut în 1922 în comuna Sliștea-Gumeștiu, județul Teleorman, într-o familie de țărani. A fost corector, secretar de redacţie, funcţionar la Societatea Scriitorilor Români, secretar de presă la Ministerul Informaţiilor.
A scris: „Moromeţii”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Intrusul”, „Marele singuratic”, „Delirul” etc