
Veşnicia s-a născut la sat. #inversuri
E o vorbă românească ce spune că veşnicia s-a născut la sat. Şi mult adevăr este in ea! Satul, această formă de așezare rurală a cărei populație se ocupă în cea mai mare parte cu agricultura, cu vorbele de duh din strămoşi şi cu purtarea peste timp a tradiţiilor româneşti, este cel puţin pentru mine o oază de linişte şi de…eternitate. Mi se pare că atunci când intru in satul bunicilor timpul stă in loc. Trec calea ferata lângă care stau ruinele unei gări nemaifolosite de când eu abia invăţam să merg şi…ceasul sufletului meu se resetează: bunica e la fel indiferent că au trecut 26 de ani de când am cunoscut-o: panicoasă, credincioasă, curioasă şi simplă la vorbă şi port. Bunicul e tot acolo, tot la fel, dur in vorbe şi blând în privire, deşi nu mai e de 2 ani.
Prispa pe care măzgăleam cu cretă e tot colorată, dacă inchid ochii. Şi gutuile sunt aşa de mari şi acrişoare…chiar dacă pomii din care cad au mai îmbătrânit. Grajdul e gol azi, dar tot aud parcă un nechezat vesel de cârlan sprinţar şi il vad pe Vasilică, berbecul jucător de fotbal antrenat de fratele meu, zbughind-o furios cu coarnele inainte spre poarta mare din lemn ponosit.
In satul bunicilor mă simt liberă: nu am termene limită, nu am semnal prea bun la telefon şi nici internet. Pot sa port un ilic cu trei numere mai mare decât mine şi basmaua bunicii să nu mă tragă curentul, să fac omletă cu ouă proaspete găsite dimineaţa in cuibar şi să ascult la infinit bârfele din viaţa mică a satului, nedumeririle şi grijile bunicii. Ah, dacă aş avea atât talent cât să scriu un roman despre viaţa satului copilăriei mele din câmpia Bucureştilor! Ah, dacă aş putea să il converv aşa!
Aici, orice gând e mai incet, intocmai cum spune Blaga…
Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.
Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.
(Sufletul satului, de Lucian Blaga)