
#profildescriitor: Liviu Rebreanu, reprezentant al literaturii naționale
„Iubirea îmi ajunge, căci ea îmbrăţişează deopotrivă pe oameni şi pe Dumnezeu, viaţa şi moartea. E în mine şi în afară de mine, în tot cuprinsul infinitului. Cine n-o simte nu trăieşte aievea; cine o simte trăieşte în eternitate.” Pădurea spânzuraților
Liviu Rebreanu a fost un academician, dramaturg și prozator roman. S-a născut la 27 noiembrie 1885 în comuna Tîrlișua din județul Bistrița-Năsăud. A fost primul din cei paisprezece frați ai familiei învățătorului Vasile Rebreanu. Părinții autorului reprezentând modelul familiei Herdelea din romanul „Ion”.
Cunoscut printre tineri prin intermediul romanelor sale captivante, acesta și-a început scrierile în clasa a VII-a, îndrăgostit fiind de o artistă a unei trupe de teatru ungurească.
Studiile primare, gimnaziale și liceale le urmează în tară, însă pentru studiile superioare pleacă la Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron, Ungaria. A obținut în primul an calificativul de eminent, însă mai tărziu nu a mai primit distincții din cauza mediei scăzute la „purtare”.
A fost încadrat ca sublocotenent la la regimul al doilea de honvezi regali din Gyula, Ungaria, urmănd să demisioneze doi ani mai târziu. În anul 1910 era la primăria din Vărarea, Bistrița-Năsăud, însă guvernul de la Budapesta cerea extrădarea lui. A fost închis în închisorile Văcărești, însă nu a încetat să scrie. A fost eliberat după scurt timp, continuându-și cariera ca notar.
La 1908-1909 a debutat în revista Luceafărul, condusă de O.Goga și O.Tăsăuanu, cu nuvelele Ofilire, Glasul inimii, Răfuiala. Aplecat la București unde a lucrat la publicația „Ordinea” , apoi ca secretar de redacție la Falanga literară și artistică și la Convorbiri critice. În 1911 ajunge la Craiova ca secretar al Teatrului Național, iar mai tărziu,în 1928, a fost numit director al Teatrului National din București, păstrându-și funcția doar un an.
In 1912 apărea volumul de nuvele Frământări, apoi Golanii si Mărturisire in 1916, Rafuiala in 1919.
În 1920 a apărut primul roman al autorului, „Ion”, pentru care a primit premiul Academiei Române.
Alte opere ale autorului:
- Nuvele:
Catastrofa și norocul(1921)
Cuibul visurilor (1927)
Cântecul lebedei (1927)
Ițic Ștrul dezertor (1932)
- Romane:
Pădurea spănzuraților((1922)
Adam și Eva (1925)
Ciuleandra (1927)
Crăișorul (1929)
Răscoala(1932)
Jar (1934)
Amândoi (1940)
- Teatru:
Cadrilul (1919)
Plicul (1923)
Apostolii (1926)
La 4 aprilie 1944, fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul, iar la 1 septembrie 1944 acesta a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. Acesta a fost ulterior deshumat și reînhumat la cimitirul Bellu din București.
„ În clipa morţii de-abia omul e dezlegat să explice ceea ce n-a putut înţelege pe pământ: începutul şi sfârşitul între care se înşiră cele şapte vieţi ale sufletului.” Adam și Eva