Paulo Coelho: Manualul războinicului luminii
Manualul războinicului luminii este o invitație filozofica de 150 de pagini pentru fiecare cititor să isi gaseasca vocatia, sa isi adune curajul si sa isi trăiască visurile, să accepte incertitudinile vieții și să işi făurească drumul spre cele mai intalte tinte. De fapt, ceea ce reuşeşte Coelho să creeze este un sistem scris de suport pentru ca fiecare să iţi descopere războinicul luminii din sine.Razboinicul putem fi oricare dintre noi, iar lumina este calea fiecaruia dintre noi. În scurte pasaje pline inspiraționale, suntem invitați să pornim pe calea războinicului: cel care apreciază miracolul de a fi în viață, cel care acceptă eșecul și cel a cărui căutare îl face să devină ceea ce dorește să fie.
Manualul Razboinicului Luminii include nu doar invăţături si aforisme ale autorului ci şi extrase din Biblie, Tao Te Ching, proverbe, Talmud si diverse surse sub forma unor pasaje scurte filosofice. Carte este scrisa precum un ghid al unui razboinic Paladin, dar acesta este defapt o metafora pentru oricine isi urmareste visele si apreciaza miracolul vietii. Fiecare dificultate este insotita de solutii intelepte care trec in sfera metafizicului. Citind Manualul, simti motivatia sa pornesti si tu pe calea razboinicului, sa apreciezi viata, sa iti accepti esecurile si greselile si sa cauti acel lucru care te face sa devii mai bun, mai puternic, mai fericit, mai brav.
Esenta volumui scris de Coelho este defapt indemnul spre a-ti trai visurile cu desavarsire, a apreciaza miracolul de a fi in viata, a accepta si depasi teama de esec si a deveni persoana care vrei sa fi. Indrumarile motivationale ale lui Coelho pot fi un ghid, un prieten si un scut.
Poate ca cea mai importanta calitate a acestei carti esta capacitatea ei de a te conduce spre introspectie: citind, aproape inevitabil asociezi filozofia razboinicului cu experiente atat de tipice care ne ghideaza existenta si care adesea ne pot macina fericirea sau succesul: de exemplu, pierdem timp important pentru a ne întreba ce rost mai are să trăim, fără să ne dăm seama că nu vom găsi niciun răspuns, pentru că acesta nu există decat in masura in care ni-l faurim singuri, Sau realizam cu greu ca in afara noastra, nimeni nu ştie cu adevărat ce ne dorim, nimeni nu este capabil să simtă, să vadă, să înţeleagă în locul nostru, nu din cauza lipsurilor celorlati, ci pentru ca fiecare suntem unici. Fiecare pagină a cărţii poate sa devina o oglindă , în care se reflectă momente şi decizii ale vieţii noastre. Si fiecare oglindire se poate transforma intr-o revelatie spre autenticitate: singura formă in care are sens existenţa noastră in această lume este aceea in care reuşim să fim ceea ce suntem cu adevărat, să zâmbim şi să ne alinăm sufletul, să fim sensibili, să infruntăm răul, durerea, să căutăm iubirea şi frumosul, să luptăm pentru valorile, crezurile, ţelurile şi aspiraţiile noastre.
Iată câteva dintre aforismele Războinicului Luminii:
- „Nu doar o dată şi-a pierdut timpul,luptând pentru o minciună .Şi a suferit pentru persoane care nu erau la înălţimea dragostei lui.”
- „Un războinic nu-şi petrece zilele încercând să joace rolul ales de către alţii pentru el.”
- „Ceea ce a fost important va rămâne ; ceea ce a fost inutil , va dispărea.”
- „Un războinic al lumii foloseşte singurătatea dar nu e folosit de ea.”
- „El nu se lasă intimidat de tăcere, indiferenţă sau de respingere. Ştie că – în spatele măştii de gheaţă pe care o folosesc oamenii -există o inimă de foc.”
- „Când îţi aperi în public ideile, trebuie să te străduieşti a trăi în acord cu ele.”
- „Te îneci nu pentru că ai căzut în apă, ci pentru că rămâi sub apă.”
- „Un războinic nu încearcă să pară; el este.”
- „Cei care privesc mizeria cu indiferenţă sunt cei mai mizerabili.”
- „Remuşcarea ucide; roade lent sufletul celui care a făcut ceva rău şi duce la autodistrugere.”
- „Tu , în schimb, eşti trist. Asta dovedeşte că sufletul îţi este încă viu .”
Despre autor
Paulo Coelho este un scriitor brazilian contemporan de renume international. Cărțile lui au fost traduse în 67 de limbi și publicate în peste 150 de țări pana in prezent. Înainte de a deveni unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. Este consilier special UNESCO în cadrul prograrnului Convergențe spirituale și dialoguri interculturale, co-director al Centrului Shimon Peres pentru pace. Distins cu numeroase și importante premii, medalii și ordine, este si fondator al Institutului Paulo Coelho, care acordă ajutoare îndeosebi copiilor și bătrânilor din păturile defavorizate ale societății braziliene.
Ce mai poti citi de acelasi autor
Altchimistul, Al cincelea munte, Veronika se hotaraste sa moara, Zahir, Vrajitoarea din Portobello, Invingatorul este intodeauna singur, Adulter.