
Nicole Krauss: Istoria iubirii
Aparuta la editura Humanitas, Istoria iubirii este o carte plina de emotie, originala si care reuseste sa iti taie rasuflarea.
“<<Cand m-am nascut, mama mi-a dat numele dupa o fata dintr-o carte pe care i-o daruise tatal meu, o carte care se chema Istoria iubirii.>> Alma Singer are 14 ani, traieste in New York si incearca sa gaseasca raspunsuri la o mie de intrebari despre lume si viata. Crezand ca le va afla intr-un roman misterios pe care mama ei il traduce cu frenezie, adolescenta porneste in cautarea eroinei cartii de al carei destin se simte inexplicabil legata. In acelasi New York isi duce zilele Leo Gursky, un batran singur si atat de invizibil in anonimatul sau, incat incepe sa se indoieasca de propria-i existenta. Barbatul traieste chinuit de amintirea iubirii pierdute care, cu 60 de ani in urma, in Polonia, i-a inspirat cartea vietii lui, Istoria iubirii. Si, desi Leo nu stie inca, romanul pe care-l credea distrus a supravietuit miraculous, si-a dobandit notorietatea sub numele altuia, a traversat oceanul, a strabatut timpul si a ajuns in cele din urma in mainile Almei, fata numita astfel dupa eroina din carte.”
Cartea cuprinde trei povesti total diferite, dar care sunt legate intre ele printr-un element comun, o carte intitulata Istoria iubirii.
Desi titlul te-ar trimite cu gandul la o poveste clasica de dragoste, vei ramane surprins de faptul ca nimic din ceea ce se intampla in aceast roman nu are vreo legatura cu o clasica poveste de iubire. Este o carte plina de originalitate si emotie, cu personajele foarte simpatice pe care le vei indragi cu siguranta. Parcurgand fiecare pagina, vei reusi sa pui cap la cap fiecare piesa din acest puzzle, ca la final sa descoperi adevarata esenta a acestor trei povesti, aparent fara legatura intre ele.
“Nicole Krauss se numara printre cei mai importanti romancieri americani.”–The New York Times
“Un roman minunat, plin de tandrete si originalitate.”– J.M. Coetzee, Premiul Nobel pentru Literatura
“Prin Istoria iubirii, Nicole Krauss a intrat cu drepturi depline in lumea literelor americane.”– Susan Sontag
“Un roman monumental, care face sa vibreze intens inimile noastre obosite.”–Colum McCann
“O carte trista si frumoasa, in care destinele omenesti se intrepatrund labirintic, iar povestile intra una intr-alta asemenea papusilor rusesti.”– The Times
Nicole Krauss s-a nascut in Brooklyn, in 1974. In 1992 este primita la Stanford University, unde obtine o diploma de excelenta in literature engleza si scrie o poezie sub indrumarea poetului Iosif Brodski. In 1993 debuteaza ca poeta, iar in 2002 se numara printre finalistii la Yale Younger Poet’s Prize; […]