Mircea Cărtărescu: De ce iubim femeile
„ Corpul meu e profund atașat de corpul femeii mele […]. Chiar dacă aș fi decerebrat, ca un animal de experiențe, corpul meu ar fi încă îndrăgostit de corpul femeii mele.”
Cheia Cărții:
E limpede că și adulții au nevoie de povești. Numai că zânele lor și-au scurtat rochiile, și-au tăiat părul care le ajungea cândva la călcâie și au învățat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat și mai periculos decât meseria de zână.
Un mănunchi de istorii cu femei așadar, spuse simplu, captivant, de un povestaș a cărui viață seamănă ca două picături de rouă cu a lui Mircea Cărtărescu. În fiecare poveste e un sâmbure de neobișnuit care stă ascuns în carnea obișnuitului, în „ordinar” o sămânță de extraordinar care dă rod epic.
Un omagiu (adesea în sensul cel mai concret, erotic, al cuvântului) adus femeilor „pentru că sunt femei”.
Povestea cărții:
„De ce iubim femeile” este prima carte a lui Mircea Cărtărescu pe care am savurat-o din copertă în copertă. Este vorba despre Ele, femeile din viața unui bărbat, de la adolescență până la maturitate. Cartea este o culegere de povestioare, fiecare purtând ca titlu trăsătura definitorie a femeii pe care o conturează: „ Irish cream”, „Petruța”, „Zaraza”, „Cerceluși”, „Mica negresă” etc , care conduc maiestuos către ultimul capitol „ De ce iubim femeile”.
Care este diferența dintre a face dragoste și a face sex? De ce bărbații devin copii atunci când se îndrăgostesc cu adevărat? Ce este fericirea și căt de strâns legată este aceasta de dragoste? Cum arată cea mai frumoasă femeie? Ce este femeia? Ce este bărbatul? Care este legătura dintre cei doi? Răspunsurile le puteți găsi doar în carte, răspunsuri pline de erotism și sezualitate, care prezintă femeia cu toate părțile ei, într-un mod realist.
Citind cartea, femeile vor descoperi galanteria lui Cărtărescu și vor putea găsi rezolvare la întrebarile ascunse în cele mai întunecate cotloane ale minții: Ce le place bărbaților la femei? Oare cum mă percepe El? Bărbații vor înțelege puțin mai mult din misterele femeilor, mistere ce sunt explicate , de altfel, tot de un bărbat.
În continurare o să înșir câteva citate și miezuri care sunt menite să vă stârnească curiozitatea.
„Fără intimidate reală, atât femeia cât şi bărbatul sunt literalmente asta: un fel de mânere la care performezi un număr de gimnastică. Poate fi uneori distractiv (mai ales pentru bărbat), ca legănatul pe un balansoar, dar, din punctul meu de vedere, e un mod primitiv, puştesc, nesatisfăcător de a face sex.”
„Când facem dragoste, intimitatea noastră e lucrul cel mai prețios, și plăcerea noastră depinde cu totul de ea. De fapt, fac dragoste două corpuri care se cunosc infinit de mult și care nu se mai satură, totuși, re-descoperindu-se. Știu ce va face în fiecare clipă, și totuși sunt mereu surprins.”
„Am regretat de câte ori am făcut dragoste cu o femeie străină şi indiferentă, şi pentru nimic în lume n-aş face dragoste cu o prostituată. Nu pentru că riscurile sunt mari şi nici pentru că fidelitatea nu mi-o permite. Cred, pur şi simplu, că sexul însoţit de intimitate este mai bun decât cel fără intimitate.”
„Numai pe ea o vreau pentru că numai pe ea o cunosc. Îi privesc, între coapse , <> şi ştiu că e, cu adevărat, cel mai frumos lucru pe care l-aş putea vedea şi atinge vreodată.”
„Cât timp mi-am iubit soția, literalmente n-am putut-o înșela – adesea spre disperarea mea – nici în vis…”
„Femeile nu erau altceva pentru noi decât niște obiecte de lux, ca automobilele lustruite din vitrinele magazinelor <> sau <> : nu ne imaginam cu adevărat că vom avea și noi una vreodată.”
„ Facem sex cu creier de bărbat, dar iubim cu unul de copil, încrezător, dependent, dornic de a da și de a primi afecțiune. Femeile minunate din viața mea, toate cele pe care le-am iubit cu adevărat și care au răspuns cu dragoste dragostei mele, au fost bucurie pură, nevroză pură, experiență pură. Senzualitatea, uneori dusă până foarte departe, nu a fost decât un ingredient într-o aventură complexă și epuizantă a minții.”
„Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubește cu adevăratși pe care-o iubești cu adevărat.”
„ Pentru mine nu există, deci, <> în sensul de 90-60-90, nici în cel de blondă, brună sau roşcată, înaltă sau minionă, vânzătoare sau poetă. Cea mai minunată este cea cu care am putut avea un copil virtual numit << cuplul nostru>>.”
“Așadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate? Dar ele nu fac decât să mă decupeze-n diapozitive subţiri. În momente diferite, după ele, am personalităţi diferite. Interiorul nostru nu e însă un album de fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să mă găsesc; faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit.”
Motive să citești:
• Pentru că indiferent dacă ești femeie sau bărbat, vei descoperi această experiență ca fiind una de învățăminte și dezvăluiri, misterele dragostei fiind explicate într-o manieră originală.
• Pentru că este o lectură ușoară ce te absoarbe și îți induce o stare de bine.
• Pentru că între rândurile acestei cărți vei descoperi legătura strânsă dintre cele două sexe, cât de puternic este „sexul slab” și cât de slab este „sexul tare”; cât de mare este nevoia de a contopi cele două paradoxuri pentru a construi echilibrul.
Despre autor:
Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti ,iar în prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist.
Ce mai poți citi de același autor:
Gemenii, Travesti, Nostalgia, Frmoasele Străine, Mendebitul, Orbitor. Aripa stângă, Orbitor. Corpul, Orbitor. Aripa dreaptă.