Julian Barnes: Până când m-a cunoscut

Până când m-a cunoscut este  o ilustrare insolita a obsesiei provocate de gelozie. Este povestea unui barbat care incepe sa reconstituie din fragmente trecutul femeii iubite si ajunge sa piarda sensul prezentului fiind acaparat de trecut. Ies la suprafata franturi de povesti, obsesii, compromisuri si visuri. Scenariile se insinueaza incet si nu trece mult pana acapareaza tot, mai ales memoria, hranind o gelozie care trezeste la viata demonii ascunsi in creier si in inima. O lovitura de maestru a lui Julian Barnes, scriitorul care patrunde mereu in tinutul periculos al psihicului uman reusind sa zdruncine unele din cele mai tabu comportamente din relatiile interumane.

Până când m-a cunoscut e o carte bine scrisă şi care reusete sa te puna pe gânduri, atacand veridic prin intermediul protagonistilor mari teme literare ca iubirea, moartea, memoria, imaginația, relațiile interumane, obsesia sau gelozia, intr-un mod antrenant pentru minte si cu umor negru dar și de situații dramatice.

În jurul vârstei de 40 de ani, Graham Hendrick, un istoric britanic isi părăsește soția și fiica și se căsătorește cu o femeie mai tânără, Ann, fost actrita. Deși el o iubește profund și apreciază că ea a adus mai multă afecțiune și emoție în viața lui decât se aștepta sau considera ca ar fi meritat vreodată, Graham se lasa încet consumat de gelozie. Dar gelozia lui este una bizara, care nu are nimic de-a face cu ce se întâmplă între ei în prezent, ci mai degrabă viata ei de pe ecran si din trecut. Estomparea liniilor dintre trecut și prezent, dintre ficțiune și realitate nu sunt exact un teritoriu nou pentru romanem, dar în paginile lui Julian Barnes parca au o actualitate dureroasa, presarata atat cu umor cat și cu teroare, si un final dramatic. 

Graham alunecă în trecut și ne dezvăluie cum a ajuns s-o cunoască pe Ann, cea de-a doua soție – întâlnire mijlocită de unul dintre cei mai apropiați prieteni de-ai săi, Jack, prietenul comun al celor doi, un scriitor de mâna a doua, fustangiu, cinic și narcisist dar care va avea o suma de interventii esentiale pe parcursul cartii.  Cum a luat decizia să renunțe la căsnicia dăunătoare și rutinată cu Barbara, fost sotie, după cincisprezece ani, și să se recăsătorească, să redevină fericit, împlinit și pe deplin îndrăgostit de Ann. Iar de aici…incepe tumultul. Julian Barnes pune, încet, încet, paie pe focul firului narativ demascand gradual un comportament obsesiv al istoricului Graham care il va macina.

Graham o cunoaşte pe Ann care-i retrezeşte starea de iubire macelarita in relatia nefercita si plina de reprosuri cu Barbara. Nesiguranţa şi însingurarea îl fac pe Graham să se agaţe ca un înecat de vivacitatea lui Ann şi se aruncă în braţele ei cu disperare, aprinzând focul pasiunii si lăsându-se coplesit de aceasta relatie trup si suflet. Graham o iubeşte sincer pe Ann. Însă prea mult şi prea puternic. Suficient de mult şi de puternic cât să vrea să o posede şi pe Ann cea din trecut, timp în care Graham încă nu exista în viaţa lui Ann. Astfel ca viata lui aluneca intr-o continuă şi violentă pendulare maladiva între trecutul lui Ann şi prezent, crizele de gelozie explodând sporadic şi revârsându-se acid peste relatia lor. In mijlocul acestor cautari apare in scena o fantasma care adună-n rânjetul său toate temerile lui Graham si matura parca pe jos cu posibilitatea de bucurie linisttia pentru „aici si acum” al relatiei dintre cei doi.

Felul în care Barnes vorbește despre gelozie este coerent si verosimil. Trairile sunt înclinate ușor spre patologic, dar reale. Poate una dintre cele mai interesante observatii pe care le trezeste acest volum este ca gelozia este atemporala…ba chiar se pare că poate fi trăita mult mai intens către sfârșitul vieții, poate pentru că frica de singurătatei este dublată de suflul morții iminente ce respira din ce in ce mai tare.  Iar perspectiva barbatului patologic gelos este una coplesitoare, mai ales in lectura unei femei.

Daca ar trebui sa ii aloc un rol acestui volum, as spune ca este o fereastra: prin care sa privesti cu atentie catre ce poate aluneca iubirea prea intensa si poate, sa gasesti drumul ocolitor, linistitor. E un roman despre echilibru si limite sau lipsa lor, mai degraba. Despre masura in care este firesc sa sapam in viata celuilalt si sa ne lasam influentati de trecut. Amicul Jack ii spune la un moment dat lui Graham astfel: „Iubeste-o mai puțin. Poate ca suna un pic de modă veche, dar asta ar funcționa. Nu trebuie să o urasti sau sa o displaci sau ceva de genul asta – nu sari calul. Doar invata sa te detasezi un pic. Fii prietenul ei, dacă vrei. Iubeste-o mai puțin. „