Citeste si descopera lumea cartilor
There's a life in every book
Autori internationali

Jill Santopolo: Lumina pe care am pierdut-o

Două vieți, două iubiri, o singură alegere.

lumina pe care am pierdut-oApărută la Editura TREI ,,Lumina pe care am pierdut-o” este o frumoasă poveste de dragoste care te va captiva încă de la primele rânduri.

Lucy şi Gabe s-au întâlnit în studenţie, la Columbia University, într-o zi care le-a schimbat amândurora cursul vieţii: 11 septembrie 2001. Au decis atunci ca existenţele lor să însemne ceva pentru oamenii din jur.

Un an mai târziu, soarta îi aduce laolaltă din nou, dar după o frumoasă poveste de dragoste, drumurile lor se despart. Gabe devine fotoreporter în Orientul Mijlociu, iar Lucy face carieră în televiziune, la New York.

Urmează treisprezece ani de visuri, dorinţe, gelozii, trădări, iubire absolută, în care ei sunt despărţiţi de continente, dar nu şi sufletește. Lucy trebuie să ia, în final, o hotărâre extrem de dificilă, sfâşietoare.

Cartea este relatată la persoana I, din perspectiva lui Lucy. Cu toate acestea, reușești să cunoști foarte bine și restul personajelor.

În timp ce Lucy este o femeie cu o cariera în continua ascendență, Gabe este genul de bărbat compleșit constant de amintiri crude din copilărie și cu o repulsie față de job-ul pe care îl are. 

După ce destinul îi desparte din nou pe cei doi, Lucy, deși la început negă ideea de a se îndrăgosti de un alt bărbat, îl cunoaște pe Darren. 

Luptând cu dragostea și cu sentimentele față de prima sa iubire adevărată, Lucy încearcă să își găsească din nou fericirea alături de noul bărbat care apare in viața ei. Darren este un tip echilibrat, grijuliu și devotat, însă așa cum afirmă Lucy, acesta are un singur defect: Nu este Gabe.  Pe tot parcursul relației cu Darren, ea, involuntar, îl asociază constant cu Gabe, întrebându-se chiar, el ce ar face în anumite situații daca ar fi îl locul bărbatului de lângă ea. 

Lumina pe care am pierdut-o este o idilă emoționantă și savuroasă perfectă pentru o zi de weekend în care tot ce vrei să faci este să te relaxezi. 

,,O poveste copleșitor de frumoasă .” – Kirkus Reviews

„Cartea unei generații și o viitoare lectură clasică.” – The Sun

“Lumina pe care am pierdut-o ne pune în fața unor întrebări tulburătoare: viețile ne sunt modelate de propriile noastre alegeri sau de niște forțe pe care nu le putem controla? Prima dragoste durează pentru totdeauna? Și merită să ne riscăm stabilitatea și siguranța pentru o dragoste explozivă, imprevizibilă?” – Kirkus Reviews

“Un montagne russe al emoțiilor.” – US Weekly

“Genul de carte pe care o citești dintr-o răsuflare.” – Stylist Magazine

Cartea poate fi achiziționată de pe TheBookClub.

Citate preferate din carte:

  • ,,Mi se părea că lumea se face bucăți, ca și cum am fi trecut printr-o oglindă spartă într-un loc frânt dinăuntrul ei, unde nimic nu avea sens, unde scuturile noastre erau la pământ, pereții noștri erau prăbușiți.”
  • ,,Să te sărut în mijlocul tragediei și al morții părea absolut corect și absolut greșit în același timp. Dar m-am concentrat pe partea care părea corectă, așa cum fac întodeauna.”
  • ,,-Îți mulțumesc că ai dat o altă însemnătate zilei acesteia, ai spus. Lucy, Luce. Luz înseamnă lumină în spaniolă, așa-i?

Ai tăcut. Eu am aprobat.

-Îți mulțumesc că ai umplut cu lumină o zi întunecată.

Tu ai pus în cuvinte sințămintele pe care eu nu le-am putut exprima.”

  • ,,-Mi-am dat seama că dacă vreau să fac ceva deosebit, cu adevărat deosebit, cum încerci tu să faci cu emisiunea asta, trebuie să plec din New York. Aparatul meu de fotografiat și cu mine putem face mai mult, în altă parte.”
  • ,,..iubirea este ca un vin bun, ale cărui arome se accentuează și se schimbă în timp.”
  • ,,Poate că e nevoie de un bărbat ca să uiți de altul – sau, poate, el mă poate ajuta să redevin eu însămi.”

Despre autor.

Jill Santopolo Jill Santopolo este licențiată în literatură engleză la Columbia University, deține un master în Writing for Children la Vermont College of Fine Arts și un atestat în drepturi de proprietate intelectuală la New York University. De asemenea, este director editorial la Philomel Books, un imprint al Penguin Young Readers Group. Este autoarea seriilor pentru copii Alec Flint și Sparkle Spa, precum și a cărților personalizate Follow Your Heart.

Drepturile de publicare pentru Lumina pe care am pierdut-o s-au vândut în 31 de țări.

“Jill Santopolo a scris o poveste de iubire care-ți va frânge inima.” – Irish Independent

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares