Citeste si descopera lumea cartilor
There's a life in every book
Autori internationali

Daniel Keyes: Flori pentru Algernon

flori-pentru-algernon-daniel-keyes-art„ Inteligența este unul dintre cele mai mari daruri ale omului. Dar de prea multe ori căutarea cunoașterii exclude căutarea dragostei. Am descoperit de unul singur și altceva, în ultimul timp, și vă ofer o ipoteză: inteligența fără capacitatea de a dărui și de a primi afecțiune duce la epuizare mintală și morală, la nevroză și, posibil, chiar la psihoză. Și susțin că preocuparea și implicarea exclusiv intelectuală care neglijează relațiile dintre oameni nu poate duce decât la violență și suferință. ”

Cheia cărții:

Flori pentru Algernon este romanul unei ipoteze deopotrivă fantastice și terifiante: ce-ar fi dacă am avea puterea de a ne spori artificial inteligența, dacă într-o bună zi ar fi la îndemâna noastră să corectăm nu doar imperfecțiunea fizică, ci însuși creierul uman. Supuși împreună experimentului, șoarecele Algernon și omul Charlie vor trăi fiecare în felul său, excepționalul situației de a vedea lumea printr-un alt coeficient de inteligență, suporând consecințele nebănuite ale noii stări de fapt. O carte provocatoare și emoționantă, care pledează pentru supremația sufletului în fața minții, oricât de remarcabilă ar fi aceasta din urmă.

Povestea cărții:

Intrigată de titlul și coperta neobișnuită  a cărții, am decis să o răsfoiesc și m-am găsit începând lectura unui roman pe care nu l-am mai putut lăsa din mână până la ultima pagină.

„Flori pentru Algernon” urmărește povestea lui Charlie, un adult întârziat, și a lui Algernon, șoricelul alb. Cei doi sunt supuși unui experiment menit să creeze posibilitatea de a spori inteligența în mod artificial. Algernon este singurul șoricel care rezistă testelor, iar Charlie este primul om supus acestora, fapte ce determină ca viața lor să se interconecteze.

Charlie Gordon, adultul „prost”, angajat la brutărie, se bucură de viață, de ceea ce face și de prietenii pe care îi are, colegii din brutărie, chiar dacă aceștia îl batjocoresc, îl bat și se poartă foarte urât cu el de cele mai multe ori. Sperând că va fi capabil să îi înțeleagă, să se integreze în societate și să o facă pe mama lui să il iubească, Charlie se oferă voluntar să participe la experimentul ce urma să il facă deștept, la fel de deștept ca micuțul șoricel ce poate dezlega labirinturi.

Romanul este scris sub formă de rapoarte de proces pe care Charlie le scrie încă de la începutul experimentului. Aceste prime rapoarte sunt inteligibile și agramate,însă pe parcurs se transformă în adevărate documente de cercetare. El reușește să depășească chiar și pe doctorii care i-au îndeplinit visul, având capacitatea de a îi corecta sau completa.

Dezvoltarea facilă a intelectului îl împiedică să atingă împlinirea emoțională, fericirea în iubire devine aproape imposibilă pentru geniul Gharlie care se lasă distras doar de două femei, fiecare cu un rol diferit în dezvoltata minte a acestuia.

Ajuns la apogeul cunoașterii, Charlie Gordon se descoperă singur și fără de prieteni , iar efectele experimentului încep să dispară. Trece conștient prin regresul său, rămânând doar cu amintirea geniului de altădată.

Titlul pare o enigmă sau fără legătură cu ce conține cartea, însă te invit să citești și să descoperi ce se află în spatele acestui titlu ce aparent nu spune nimic, dar care reușeste să transmită atâtea după înțelegerea poveștii.

Motive să citești:

  • Pentru că este o carte care te va face să trăiești sentimente puternice de compasiune, revoltă, duioșie, admitrație și durere în același timp. Acestea sunt sentimentele pe care le experimentezi pe parcursul dezvoltării lui Charlie Gordon; la un moment dat ele se întrepătrund și creează un sentiment unic, o plăcere unică.
  • Pentru că este o carte ușor de parcurs, dar cu înțelesuri înalte.
  • Pentru că „Charlie cel prost” reușește să surprindă atât de bine realitățile vieții, iar „Charlie geniul” le problematizează, le analizează și le găsește răspunsuri .
  • Pentru că privind cele două profiluri în antiteză vei descoperi fericirea adusă de ignoranță și singurătatea adusă de superioritatea intelectuală.
  • Pentru că vei învăța să îți găsești fericirea mulțumindu-te cu echilibrul și vei conștientiza că urcând prea repede, tot repede vei și cădea.
  • Pentru că te va face să privești altfel persoanele cu dizabilități știind că te pot iubi din toată inima fără să vrea ceva la schimb, poate dor un zâmbet sau o vorbă bună.
  • Pentru că te va răscoli și vei descoperi adevăratele valori pe care ți le dorești ție.

 

Despre autor:

Daniel Keyes s-a născut la data de 9 august 1927. El este un scriitor american, cunoscut în special pentru lucrarea sa „Flori pentru Algernon” pentru care a primit premiul Hugo în 1959. Inițial „Flori pentru Algernon” a fost o povestire scurtă publicată în The Magazine of Fantasy & Science Fiction, dar care mai târziu se va transforma în roman.

Daniel Keyes este desemnat în 2000 cel mai emerit autor de Science Fiction and Fantasy Writers.

 

Ce mai poți citi de același autor:

The Touch, The Fifth Sally, Until Death etc.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares