Citeste si descopera lumea cartilor
There's a life in every book
img_5496-09-01-19-05-28
Autori romani

Madalina Stoica: Sub același cer

  sub acelasi cer ,,n-a fost iubire, prea mult rostită

prea mult admirată, prea mult ocolită…

   un gând îmi dă pace, și nu-i efemer,

     e gândul că…privim același cer”

Apărută la Editura Libris ,,Sub același cer” este cel de-al doilea volum semnat de Mădălina Stoica. Presărată cu praf de stele, această carte de poezii te va purta lin în cel mai frumos vis despre iubire, iar design-ul acesteia vine perfect în completarea versurilor îmbietoare.

Volumul ,,Sub același cer” are 67 poezii și  94 de pagini pline de rânduri emoționante de care, cu siguranță, te vei îndrăgosti.  Printre acestea, amintim: Ultimul căntec, E vreme, Cerul, Amintiri uitate, Trandafir pierdut, Nu spunem nimănui, Gusturi, Umbrela, etc.

Autoarea reușește cu fiecare poezie să îți stârnească un amalgam de sentimente: de la iubire, la tristețe sau melancolie. Este genul de carte care te atinge profund și pe care nu doar o parcurgi, ci o savurezi.Te lăsăm să te convingi de acest lucru prin următoarele 4 poezii:

Iubim

   în același mod, sub același cer,

cu aceeasi inimă, cu promisiuni deșarte,

   cu aceeași putere și dor efemer,

  sub aceleași stele și emoțiile toate.

   cu aceleași cuvinte de amor,

   cu aceeași dorință arzătoare,

 poate cu mai mult ori mai puțin dor,

sub picături de ploaie sau raze de soare.

sub același cer, cu același foc,

cu aceeași melodie în surdină,

pe aceeași stradă, în același loc,

cu șoapte puține de-a nopții vină.

sub aceeași lună, dar altă lumină,

privim alți ochi, iubim alte mâini,

     purtăm aceeași vină.

căci noi doi – iubim acum niște străini.

 

sub acelasi cerNonsens

   Paradox sentimental,

Lipsit de sens acum și atunci.

   Într-un destin crucial,

   Pierdut, acolo și atunci.

 Haos incert de gânduri

Care nu-și găsesc răspuns

 Un amalgam de întrebări

Ce-și găsec sfârșitul în apus.

   O eludare subit ascunsă 

Printre nori și stele-n noapte,

  O lună mult prea plânsă

De doruri, suspine, șoapte…

 

Un cer

un cer, o Iuna, patru ochi si-o istorie

efemera,

fragila-n timp, o eterna euforie

pasagera.

 

emotii stranse intr-un timp nepotrivit,

o explozie

de trairi unice in cer pe pamant,

de iluzie.

 

unicitate de momente si vorbe rostite

o singura data

au ramas timpului, uitate

in soapta.

 

cum luna ne-a strapuns privirea

in mii de stele,

cum ne priveam mereu cu firea

si noptile, si visele…

 

Fad

   Te-aș picta în culori de toamnă,

   Chiar dac-ai aduce vânt și ploi,

   Te-aș invoca fără pic de teamă,

Chiar dacă acum nu mai există ,,noi”.

   Te-aș linta cu șoapte seci

  Și te-aș picta în culori închise.

 Ți-aș cere acum să nu mai pleci,

Să nu te mai aventurezi prin vise…

   Tu! Mai rămâi pe cerul meu,

Mai fii-mi, o dată, un ultim apus!

    Ce-ți cer eu sună a clișeu,

Și totuși…dorul din mine zace nespus.

Căci nu ți-am cerut, iar tu nu ai rămas,

  Mi-ai oferit doar un ultim răsărit.

    Te caut acum, la fiecare pas,

Acum, când toată natura a murit.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Shares