Citeste si descopera lumea cartilor
There's a life in every book
Cazul Eduard Einstein
Autori internationali

Laurent Seksik: Cazul Eduard Einstein

Cazul Eduard Einstein - Laurent Seksik  „Este oare posibil să ghidezi psihismul cuiva astfel încât să fie mai bine pregătit împotriva psihozelor de ură şi distrugere?“ (Albert Einstein)

Albert Einstein este pentru multă lume geniul care ne-a adus revelaţia teoriei relativităţii şi care, printre altele – şi fără intenţia de a o face -, a moşit naşterea bombei atomice. Slăvit şi totodată demonizat de-a lungul vieţii – astăzi, văzut ca un bătrânel ciufulit şi nonconformist, care scoate limba la fotograf în timp ce ne arată tainele Universului. Viaţa marelui Einstein din afara acestui portret este aproape inexistentă în mentalul nostru colectiv.


Romanul lui Laurent Seksik ne arată un altfel de Einstein, dincolo de notorietatea şi jovialitatea fizicianului: un Einstein măcinat din interior, pe de-o parte, de vina abandonării propriului copil damnat la o psihoză incurabilă, iar pe de altă parte hăituit de guvernul nazist proaspăt instaurat şi, ulterior, de FBI.

Separat fiind de cei doi fii şi de prima soţie, care au rămas la Zürich, Einstein îşi continuă activitatea ştiinţifică în Berlin, unde se recăsătoreşte cu Elsa, o verişoară a acestuia. Din cauza presiunilor impuse de noul regim antisemit, Einstein se află în ipostaza de la a fi obligat să renunţe la catedra de fizică a Universităţii din Berlin şi până la aceea prin care îi este ameninţată chiar viaţa, ceea ce îl determină să emigreze şi să se stabilească în Statele Unite.


Celălalt Einstein

„Fiul meu este singura problemă care a rămas nerezolvată“ (Albert Einstein)

Acţiunea romanului îl are în prim-plan pe celălalt Einstein, acela care şi-a trăit viaţa în umbra tatălui său şi în umbra propriei schizofrenii: Eduard, fiul cel mic al lui Einstein. Admirator sincer al lui Freud, pe care l-a citit în întregime, Eduard Einstein se reliefează ca un intelectual cu potenţial autentic în studiul medicinei, în speţă psihanaliza, facultate pe care acesta a parcurs-o doar un an. La numai 20 de ani îi este diagnosticată boala, iar doi ani mai târziu este internat în sanatoriul elveţian Burghölzli, cu speranţa că va fi doar ceva temporar. Eduard va mai fi de câteva ori externat şi apoi reinternat, ca în cele din urmă să-şi petreacă acolo tot restul vieţii.

Eduard întruchipează conflictul lăuntric al omului lucid din punct de vedere al logicii, dar rătăcit în multiplele sale personalităţi, fiind inconştient de acţiunile sale, adesea violente. Mezinul Einstein ne este portretizat pe parcursul cărţii ca un tânăr care, îmbătrânind, se pierde tot mai acut între lumile halucinaţiilor şi realitate, încercând să-şi explice în mod raţional fenomenele pe care doar el le percepe. Marcat în mod ireversibil de lipsa prezenţei tatălui şi condamnat la o continuă stare de inferioritate intelectuală în raport cu imaginea demiurgului relativităţii, Eduard dezvoltă un complex de ură şi adoraţie pentru tot ceea ce îi evocă numele de „Einstein“; complex manifestat prin neputinţa de a se apropia de cel care i-a dat viaţă, îmbinată cu momente de melancolie venite dintr-o copilărie idealizată, atunci când Einstein îl ţinea în braţe alintându-l „Tete“, şi amestecată cu episoade psihotice – urmate negreşit de şocurile electrice, cămaşa de forţă şi de revenirea la un moment zero, în care reapare conştientizarea că el însuşi este pentru tatăl sau o pată la dosarul familiei.

De-a lungul anilor, Eduard avea să se resemneze în privinţa oricărei legături cu tatăl său, încetând orice raport afectiv cu acesta. Într-un fel, era modul lui Eduard de a se fi împăcat cu trecutul. Singurul aspect care îl va mai lega de acest om, pe lângă interesul comun faţă de ştiinţă, rămâne înclinaţia muzicală a amândurora, culminând cu ziua când Einstein – înainte de a pleca definitiv în America – îşi vizitează fiul la scurt timp de la internarea acestuia la Burghölzli; un ultim moment de cordialitate tată-fiu, marcat printr-un duet de vioară şi pian pe o compoziţie de Brahms şi printr-o ultimă fotografie a celor doi împreună (care face şi coperta acestui roman).
Vestea morţii lui Albert Einstein nu-l afectează câtuşi de puţin pe Eduard, acesta din urmă afirmând că nu ştie cum ar trebui să simtă această dispariţie, din moment ce acest om i-a fost mai mulţi ani străin decât apropiat.


Cele trei lumi ale familiei Einstein

Adeseori, Eduard tinde să nu se considere întru totul „nebun“, expunându-şi argumente pentru experienţele pe care le trăieşte. În timp, acesta îşi conştientizează derapajele, îşi acceptă condiţia şi încearcă să fie cooperant faţă de tratamentele mai puţin explorate propuse de specialişti ai vremii. Întâlnirea cu psihiatrul vienez Manfred Sakel, cel care a introdus metoda de tratare a schizofreniei prin insulinoterapie, le oferă lui Eduard şi mamei sale speranţa unei eventuale vindecări şi o scurtă perioadă de aparentă stabilitate. Rădăcinile bolii lui Eduard s-ar fi regăsit în familia mamei, sora Milevei, Zorka Marić, fiind ea însăşi unul dintre pacienţii găzduiţi ani buni la Burghölzli.


În ciuda unei chinuitoare dizabilităţi congenitale de şold, ce i-a provocat un permanent şchiopătat vizibil, Mileva Marić se prezintă ca un om cu o voinţă greu de răpus. Născută în Serbia, Mileva a devenit unii dintre puţinii oameni de ştiinţă femei de la acea vreme, urmând Institutul Politehnic din Zürich, unde l-a cunoscut pe tânărul Albert Einstein. Există şi azi polemici care susţin că Mileva ar fi avut o contribuţie substanţială, dar nerecunoscută, la dezvoltarea teoriei relativităţii restrânse.
Legătura cu Einstein le-a adus un prim copil neoficial, Lieserl, care avea să deschidă şirul dramelor cuplului încă din studenţie. Ca urmare, Mileva îşi încetează studiile, limitându-şi cariera la cursuri de matematică şi pian predate în particular.

Seksik ne cufundă în lumea blazată a unei Mileve epuizate, o viaţă lipsită de culoare care se conjugă cu non-lumea dragului său fiu, unica ei scânteie de lumină din acest tablou distopic. Mileva Marić joacă un rol penitent de protector în viaţa tânărului Eduard, împărţindu-se între veşnica durere a unei căsnicii destrâmate, menajarea stării agravante a fiului său şi remuşcările datorate decesului prematur al fiicei lor – unul din marile secrete ale familiei Einstein, deconspirat numai de scrisorile dintre cei doi soţi pe care Mileva totuşi le-a păstrat.
Dependenţa lui Eduard faţă de mama sa este accentuată de lipsa totală a figurii paterne, absenţă cu care amândoi vor fi nevoiţi să se împace până în ceasul morţii. Chiar dacă Einstein a continuat să-şi susţină financiar fosta soţie în dificila ei asumare de a-l îngrijiri pe Eduard, Mileva nu l-a iertat pe de-a-ntregul niciodată.


În paralel, romanul ne pune şi în perspectiva lui Albert Einstein, devoalând frământările unui om înstrăinat de ai lui, un savant fără loc de odihnă, obligat să fie mereu în gardă şi acuzat de partizanat socialist, defăimat şi vânat de autorităţile americane chiar şi după naturalizarea sa. Stabilit şi el în Statele Unite alături de soţie, inginerul Hans-Albert, fiul cel mare al lui Einstein, menţine o relaţie distantă cu tatăl său. Deşi acesta înţelege altfel conjunctura divorţului părinţilor săi, Hans-Albert nu-i poate ierta lui Einstein uşurinţa cu care a renunţat la ei. Întâlnirile acestora vor fi rare şi reci, în care „cazul Eduard“ va deveni de la sine un subiect tabu.

Interesant este faptul că deşi Albert Einstein a corespondat o bună bucată de timp cu Sigmund Freud, rezultând printre altele şi celebrul manifest pacifist „Why War?“ – apărut în contextul ridicării Germaniei hitleriste -, Einstein a evitat să-i destăinuie lui Freud drama prin care trecea Eduard. Unul dintre motive era şi acela că Einstein nu era întru totul de acord cu natura ştiinţifică a psihanalizei freudiene, având de multe ori puncte de vedere contradictorii – cu toate că era destul de intrigat de cercetarea lui Freud, faţă de care nutrea un respect manifestat reciproc; celălat motiv era, desigur, un amestec între vina de a-şi fi renegat fiul uitat şi ruşinea pe care Eduard o aducea numelui Einstein.


Despre autor şi carte

Laurent Seksik, scriitor şi radiolog francez. Fascinat de conceptul expunerii lumii medicale prin prisma pacientului, Seksik debutează în 1999. Publică o serie de cărţi a căror acţiune este conexă mediului psihiatric, printre care şi romanul de succes „La Consultation“ (2005).
În 2013, Seksik publică „Le Cas Eduard Einstein“, o carte vândută în peste 70.000 de exemplare în prima sa ediţie, tradusă în 12 limbi şi câştigătoare a mai multe premii literare notabile, printre care şi le Grand prix du roman de l’Académie française.

Apărută şi la noi, în 2015, la Editura Pandora M (Grupul Editorial Trei), „Cazul Eduard Einstein“ atrage prin unicitatea vieţii unuia dintre cei mai populari şi importanţi oameni de ştiinţă ai omenirii, Albert Einstein, care ni se dezvăluie, într-un mod neaşteptat, prin intermediul schizofreniei fiului său uitat în anonimatul vremurilor, Eduard.

Articol scris de Gabriel Ban

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Shares