Cei de la Editura TREI au pus la cale un eveniment original de lansare al celui mai nou roman scris de Chris Simion, “40 de zile: un turneu unic în România, in 40 de zile, 40 de oraşe, 40 de librării, pentru 40 de întâlniri cu cititorii. Agenda evenimentului este disponibila pe blogul lor.
Cartea este un roman scris în 40 de zile, un joc al introspecţiei şi al (re)găsirii de sine. Recomandat persoanelor aflate în derută existenţială, cu alergie la minciună şi cu tulburări de maturitate. Jocul începe cu o singură pistă: sufletul tău. În fiecare zi cobori în tine, în adânc. „N-ai cum să te ntorci, n ai cum să te opreşti, ci doar să mergi înainte. Ultima zi este răscrucea, momentul deciziei: „încotro?”. Cele 40 de zile de reflecţie şi sinceritate îţi dau răspunsul şi la final nu mai ai nicio şansă de ezitare, simţi exact pe unde s o iei.”
Firul epic ni-i readuce pe Zmeul Albastru şi Floarea Soarelui, din Ce ne spunem cand nu ne vorbim. Într-o zi, Zmeul i a dat Florii un băţ şi o aţă, ca un fel de undiţă, şi i a spus: „Ai încredere că, atâta timp cât stau lângă tine, băţul e prins de cer şi nu se poate desprinde”. Floarea Soarelui s a agăţat de funia băţului, a urcat pe inimă, a închis ochii şi a început să se legene. Fiecare bătaie a inimii ţinea locul unei cărămizi. Aşa îşi construiau lumea. Continuarea, intr-o lectura foarte lejera si plina de aforisme, intr-o logica filozofica moderna, in romanul lui Chris.
Chris Simion s-a născut pe 20 august 1977, în Bucureşti. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” – Bucureşti, secţia teatrologie, în 2000 şi secţia regie teatru în 2005. Prima carte, Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani, i-a fost publicată la vârsta de 16 ani, în 1994, autoarea fiind numită de criticul George Pruteanu „un fel de pui de Cioran în fustă lungă şi neagră”. La 17 ani i se publică Dogmatica fericirii, iar în prefaţa cărţii actorul Florian Pitiş scrie: „Citindu-ţi cartea am tras şi eu o concluzie. „Vrei să fii fericit? Dacă eşti pregătit să suferi, iubeşte! Chris Simion… nu eşti cumva o reîncarnare a mea?”
Ce mai poti citi de acelasi autor: Disperarea de a fi (1996); De ce nu suntem ceea ce putem fi? (1997); Spovedania unui condamnat (1998/2000); În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine (2002), Ce ne spunem când nu ne vorbim (Editura Trei, 2010).
Pingback: Chris Simion: Ce ne spunem cand nu ne vorbim | iubesc să citesc