Henryk Sienkiewicz: Fără ideal

„Vreau să-mi trăiesc până la capăt povestea de dragoste.”

Este promisiunea pe care scriitorul polonez  Henryk Sienkiewicz, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1905, o lansează în romanul „Fără Ideal”, publicat în 2012 la Editura Litera, și pe care are de gând să o onoreze, doar că într-o formă pe care nu o vei bănui.

Personajul principal al romanului „Fără Ideal” este Leon Ploszowski, un tânăr de 35 de ani, moștenitor al averii familiei sale, cu puternice înclinații profund intelectuale. Romanul este scris sub forma unui jurnal pe care Leon îl ține pentru sine, în care își notează constant trăirile și își analizează propriul comportament.

Scepticismul este trăsătura sa definitorie. Leon însumează tipologia omului căruia șansele la fericire îi scapă printre degete, din cauza nesiguranței și a tendinței de a despica firul în patru, până la epuizare. Zbuciumul său interior se reflectă mai ales în planul amoros, trei ipostaze ale iubirii fiind cuprinse în filele jurnalului său.

Prima femeie de care Leon se îndrăgostește este Aniela, reprezentarea iubirii ideale, angelice, de fapt o verișoară cu care mătușa lui năzuiește să-l căsătorească. A doua ipostază a iubirii este întruchipată de Laura Davis, o femeie care îl atrage prin prisma farmecului ei fizic irezistibil. Ultima șansă la iubire a lui Leon este Klara, poate singura femeie care ar putea accepta și face față sufletul zbuciumat și veșnic scindat al bărbatului. Însă niciuna dintre legăturile cu aceste trei femei nu se materializează într-o relație solidă pentru Leon. Aniela este respinsă din pricina faptului că bărbatul se răzgândește de prea multe ori în privința ei. Cu Laura începe o aventură de scurtă durată, în timp ce relația lui cu Klara rămâne la stadiul de simplă prietenie.

În cele din urmă, Leon își dă seama că pentru el, iubirea autentică are doar un singur nume: Aniela. Căsătorită acum cu comandantul Kromicki, așteptând copilul acestuia, Aniela respinge toate încercările lui Leon de a o recâștiga. Însă Kromicki cade pradă unei fraude, iar rușinea îl determină să-și curme viața. Aniela se îmbolnăvește la scurt timp, înainte de a afla că soțul ei este mort. Pierde copilul și nu mai durează mult până ce viața i se scurge și ei printre degete. Sfâșiat de moartea Anielei, Leon descrie în jurnal experiența agonizantă prin care trece, luând decizia de a o urma în lumea de dincolo pe singura femeie iubită.

Fără un ideal ferm în viață, Leon este redus la nulitate, iar sinuciderea sa marchează sfârșitul unei existențe care ar fi putut ține fericirea de mână, dar care a ales, de fiecare dată, să-i dea drumul.

De ce să citești „Fără ideal”

• Pentru că în această carte, iubirea arată și se simte diferit. Nu ai parte de finalul fericit la care te aștepți, însă este un sfârșit pe care autorul îl gândește și execută cu măiestrie, menit să ne arate că fără a avea un ideal clar în viață, societatea este condamnată la pieire.
• Dacă ești pasionat de psihologia personajelor, de firile lor analitice și introspective, cu siguranță jurnalul lui Leon va fi o lectură pe gustul tău: vei regăsi aici idei la care vei medita cu orele, încercând să le aprobi sau dezaprobi, sentimente cu care te-ai confruntat și tu la un moment dat sau altul, o personalitate care poate îți seamănă un pic mai mult decât crezi.
• Pentru forța scriiturii, care nu are cum să nu te miște, să nu-ți stârnească uimirea și să nu te îndemne să dai pagina în ritm alert.
• În ciuda înclinațiilor intelectuale ale personajului principal, romanul este ușor de citit și deloc greu de asimilat. În fond, este o analiză a iubirii, unul dintre cele mai tocite cuvinte din acest univers, după cum afirmă însăși Leon.

Iar dacă motivele de mai sus nu te-au convins, cu siguranță citatele de mai jos o vor face:

Citate preferate

„Am în egală măsură ușurința de a-mi însuși lucruri noi și curiozitatea de a le afla. Critic și memorez mult.”

„Cine nu știe prin sârguință să strălucească ca soarele, poate măcar să sclipească pentru o clipă, ca un meteorit.”

„Orice om poartă în el o anumită tragedie. […] Acum nu mai e la modă să destăinuiești asemenea lucruri în fața oamenilor. Până nu demult, când romantismul era în floare, în inimi și în poezie, oamenii își purtau tragediile ca pe niște togi pictural drapate, acum le poartă ca pe niște flanele de piele, pe sub cămașă.”

„A purta veșnic în tine critica vigilentă a propriei tale ființe, înseamnă a desprinde o parte din spiritul tău necesară pentru asta și a simți viața și impulsurile ei nu cu toată ființa ta, ci numai cu restul rămas.”

„Port în mine două euri contradictorii căci, în timp ce unul recunoaște adevărul și critică, celălalt trăiește doar pe jumătate, lipsit de orice fermitate.”

„Femeia care știe să asculte posedă un fel în plus de a place, căci prin asta măgulește amorul propriu al bărbatului.”

„Vreau să-mi trăiesc până la capăt povestea de dragoste.”

„Mi-am pus mâinile pe strunele sufletului ei și am dat concerte pentru încântarea mea.”

„Cânt pe corzile inimii ei de dimineața până seara…”

„Nu există un cuvânt mai tocit decât iubirea…”

„Numai moartea e o forță la fel de absolută, dar în lupta de veacuri dintre aceste două puteri, dragostea este cea care ia moartea de gât, îi pune genunchiul în piept, o bate ziua și noaptea, o învinge în fiecare primăvară, o urmărește pas cu pas și-n fiecare groapă pe care aceasta o sapă, dragostea aruncă sămânța unei vieți noi.”

„Ocupați cu treburile cotidiene, oamenii uită sau nu vor să țină minte că slujesc numai și în exclusivitate iubirii.”

„Port în mine două ființe: actorul și spectatorul. Adeseori spectatorul nu-i mulțumit de actor, însă, de data aceasta, e o înțelegere deplină între cei doi.”

„Să simți în tine fiorii unei forțe nemuritoare și să trebuiască să mori – asta-i culmea ghinionului.”

„Moartea e un abis, în care deși știm că trebuie să pătrundem cu toții, de câte ori intră acolo cineva drag și apropiat, în noi, cei rămași pe marginea prăpastiei, se sfâșie sufletul de teamă, jale, disperare. […] Singura salvare, singura mângâiere ar putea fi credința, dar cine n-are nici lumânarea asta în mână, acela pur și simplu poate să înnebunească la gândul nopții veșnice.”

„Eu n-o să mor așa, pentru că n-am atâta suport moral, cât să-mi ajungă pentru clipa morții.”

„Conștiința poate avea mustrări pentru o asemenea vină în cazul când își poate permite luxul să n-aibă nimic mai bun de făcut.”

„Nici unul n-am spus nicio vorbă care să depășească limitele prieteniei obișnuite, nici unul n-a făcut celuilalt nicio declarație și totuși, când ne adresăm unul altuia, avem senzația că vorbele noastre nu-s decât un paravan.”

„Toate acțiunile noastre par doar aparențe, forme exterioare nesincere, sub care se ascunde o altă esență a lucrurilor, tainică, mută deocamdată și cu fața acoperită, dar prezentă în permanență, târându-se după noi ca o umbră.”

„Înțeleg că dragostea care se vrea doar spirituală nu-i decât o umbră; dar despuiată totalmente de spirit, nu-i decât o înjosire.”

„Caracterele slabe au nevoie de înlesniri nelimitate; numai sufletele tari găsesc un stimulent în opoziție.”

„Numai când e vorba de rezolvarea unei probleme de viață, scepticismul mă face neputincios, mintea se pierde în considerații și argumente, voința n-are niciun suport, faptele mele depind în parte de întâmplările exterioare.”

„Mă gândesc adesea că am avut fericirea de mână și i-am dat drumul.”

„Iar eu sunt sincer chiar și atunci când mint.”

„Voința omului încetează acolo unde începe dragostea.”

„În marea aceasta de rău, prostie, nesiguranță și îndoială care este existența umană, pentru un singur lucru merită să trăiești, un singur lucru e neîndoielnic, ferm ca și moartea – dragostea. Nimic în afară de ea…”

Întâlnirea ta cu Leon este doar la un click distanță: cumpără „Fără ideal” și spune-ne în comentarii ce te-a impresionat cel mai mult la acest roman.

Despre autor

Henryk Sienkiewicz (1846 – 1916) a fost un romancier şi nuvelist polonez, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai literaturii polone. A urmat pentru o vreme Medicina, pe care a abandonat-o în favoarea Dreptului, iar mai apoi a Filologiei, facultate pe care a și absolvit-o, de altfel. A debutat ca ziarist în 1869, unul dintre cei mai apreciați din branșă. În 1905, a primit Premiul Nobel pentru Literatură, cu distincția „merite deosebite ca scriitor epic”.

Ce mai poți citi de același autor: „Quo Vadis”, „Prin foc și sabie”, „Potopul”, „Pan Wołodyjowski”.