George Mihalcea: In mijlocul lucrurilor

„E simplu. Ne trezim mereu in mijlocul lucrurilor. Ne intalnim mereu in mijlocul lucrurilor, fara sa avem timp sa ne cunoastem cu adevarat. Nici inceputul si nici finalul nu ne apartin, de fapt. Sunt scrise mereu de altcineva. Noi suntem doar prizonierii povestilor.”

Cartea lui George a fost ca un fel de retrezire la realitate. E interesant cum unele lecturi contemporane au puterea de a fi, cel putin pentru mine, un soi de reality – check. Si, care mai sunt lucrurile care conteaza cu adevarat, azi, in viata ta, si cum au ajuns ele aici, cu tine? Nu ai cum sa te intrebi asta asa, din senin. Dar dupa cartea lui Mihalcea, ea risca sa devina o intrebare deja nerăbdătoare. In plus, dincolo de cateva dintre metehnele lumii in care traim zi de zi,  colectia de povestiri In mijlocul lucrurilor tine intre coperti cateva observatii acide despre alegerile din viata, relatii si devenirea personala parca ramase neexeprimate in cuvinte pana acum pentru ca toata lumea e prea ocupata sa le traiasca. Et voilà, o carte foarte buna ce citit.

Intertextualitatea e primul lucru cu care iei contact. Si care va face din „In mijlocul lucrurilor” o  lectura interesanta. Trecerile de la o forma narativa la alta, de la amintire la traire si inapoi la amintire, de la trecut la prezent si de la un personaj la altul, sarind peste rigorile cronologiei, te vor tine altert, incercand sa dibuiesti unde incepe realul si unde se termina imaginarul din Mijlocul lucrurilor. Intodeauna mi-au placut cartile care iti pun mintea la contributie. In care nu totul este servit pe tava si cititorul trebuie sa dea dovada de un minim de atentie si devotament fata de poveste pentru a-i urma firul. Si mai ales, pentru a intelege. Din experientele robinsoniene poti intelege cate ceva despre drama intrebarilor obsesive, acelea sortite sa ramana fara raspuns daca nu ne confectionam unul singuri. Intelegi ceva din complexitatea urmelor pe care fiecare relatie interumana o lasa in noi: fiecare rafuiala cu colegul de scoala, fiecare gard sarit in ciuda bunicilor, fiecare sarut pasional in lift, fiecare conversatie ciudata cu taximetristul, fiecare bataie la usa vecinilor nebuni, fiecare durere de cap din urma unor certuri prostesti, fiecare revenire in patul unei iubiri contrar oricarei urme de ratiune, toate acestea ne urmaresc si ne definesc. Intr-un fel, nu numai noi suntem in mijlocul lucrurilor, ci si lucrurile, toate lucrurile, sunt in mijlocul nostru, in ceea ce suntem. Aceasta este paradoxul major care transpare de-a lungul povestirilor din volumul lui George Mihalcea.

Iar microfictiunile de la final sunt ca niste flacoane cu doze extra concentrate de viata, in cele mai transante forme ale ei: nesiguranţă, decizii proaste, nefericire, ipocrizie, sinucideri declarative, biletele nenumarate de iubire, telefoane disperate. Totul, asezonat cu o doza mare de cotidian, pentru a fi servit lingurita cu lingurita, din destinul personajelor in cautarea zadarnica a fericirii.  Cum volumul este insa despre viata moderna cea mai pamanteasca si nu despre drame existentiale epice, nimeni nu cedeaza irecuperabil si aproape nimeni nu moare. Pentru ca asa este viata: ne jucam rolul, cat putem de bine, si mergem mai departe. Neinduplecatul bunic Thales si tanara Mona sunt deja morti de la bun inceput, deci nu ii punem la socoteala. Iar Schmidt pluteste intre 2 roluri pentru a ajunge aruncat pe geam. Dar pare mai degraba rodul unei psihoze sau intruchiparea mustrariilor de constiinta, decat un personaj „in carne si oase”. Deci putem considera ca moartea lui este doar simbolica. In rest, fiecare personaj mai clacheaza cate putin, in interiorul sau, dar spectacolul continua. Vorba poetului din „O crima necesara”: „eu n-as vrea sa omor pe nimeni, ce-ai tu cu personajele mele, sunt bune asa cum sunt”. Lolita, Seherezada, artista, Robinson, Sara, Clara, mama, doamna digirinta, Bobi, isi indeplinesc misiunea scurt si la obiect, si isi vad mai departe de drum. Lasand in urma, pe hartie, o lectura placuta, cu conversatii fara perdea si evenimente fara scapare.

Cred ca le datoram scriitorilor, in general, din momentul in care am deschis o carte, atentia noastra nealterata. Altfel, daca tot intri si iesi din povestea lor, s-ar putea sa pierzi esentialul. Iar In Mojlocul lucrurilor personajele se agita ele singure destul, asa ca tot ce ai tu mai bun de facut e sa stai locului si sa le urmaresti. Ca sa nu ratezi de pilda, viziuniea autorului despre creatie in pseudo intalnirea cu locotenentul Schmidt; sau valsul stereotipiilor de frumusete care se preumbla prin viata lui Robinson spunand ceva mai mult despre el decat scot la iveala fumatul si alcoolul. Sau felul in care granita dintre bunatatea sau rautatea viciilor, este, in sfarsit, asa cum ar trebui sa fie, neclara: acelasi Robinson fumat, un pic cam vulgar si refugiat prea des in sex si votca (pentru ca, nu-i asa, „orice mal du siècle poate fi vindecat cu tarie”) este si sensibil, filosof, abservator inteligent al lumii cu o imaginatie atat de bogata incat uneori isi joaca singur feste. Nefericitul perpetuu cu aspiratii inalte este si creatorul care nu isi lasa idealurile sa moara: le lasa sa bantuie, le readuce la viata pentru a le mai strivi putin apoi dar traieste cu ele in laptop sau in minte pentru totdeauna. Nu exista, defapt, bine si rau. Aceasta delimitare clasica este complet ignorata cu sarcasm in cartea lui Mihalcea. Exista doar vartejul vietii in care suntem navigatori mai priceputi sau mai stangaci. Si in care, aproape intotdeuna, chiar si cand pare ca ne dam toata osteneala, ajungem sa fim invartiti dincolo de vointa noastra. Suntem prinsi in ochiul tornadei, in mijlocul lucrurilor.

Spatiul central al actiunii sunt Suburbiile – gazde ospitaliere ale tuturor problemelor urbane si ocupatiilor moderne. Unde, in zilele noastre, nu e nevoie nici macar sa citesti, „e suficient sa asculti vocile. Zecile, sutele, propovaduind vina,m ura, bucuria, nesansa, viata. Iesi in strada si vezi cum viata curge invincibila, strapungand zidurile, rupand zagazurile, tumultos, plin, insinuandu-se in sange, si te simti un vajnic cetatean al lumii, gata sa se ia de piept cu Dumnezeu.In suburbia 10, matematica fiintei e un ceremonial simplu.” In mijlocul lucrurilor pare sa fie, insa, defapt, un manifest subtil si amuzant, scris printre randuri, exact impotriva acestei imagini a societatii de azi. Iar cu inserturile inteligente despre muzica buna, filme bune, figuri iconice ale istoriei moderne si pe alocuri cateva genii, In mijlocul lucrurilor poate sa fie mai mult decat o carte despre starea de capitivitate in propria viata: e despre asta, dar si despre resursele cu care poti sa te eliberezi din captivitate. Cu conditia sa le gasesti.

Motive sa citesti:

• Pentru ca vei citi o carte in care ideile circula cu viteza mare si cuvinte simple. Un fel de accelerator de particule pentru minte cu actiune imediata.
• Pentru ca la sfarsit, dupa ce vei fi zambit de cateva ori, vei fi proiectat de cateva ori propriile expriente asupra personajelor si vei fi incercat sa accepti ca sexualitatea, infidelitatea, superficialitatea si tehnologia nu au totusi puterea sa distruga definitiv emotia si imaginatia omului modern, vei intelege si ca viata asta afurisita, servita cu un pic de umor si autoironie, e mult mai usor digerabila. Poate chiar, cine site, frumoasa.

Despre autor

George Mihalcea s-a născut în Ploieşti pe 1 aprilie, 1979. Este licenţiat în Jurnalism şi Litere, la Facultatea de Litere, Universitatea de Vest Timişoara. A debutat în presă la Radio România Tineret, fiind apoi reporter la redacţia Literatură-Arte a Radiodifuziunii Române.
În 2004, a ajuns la Radio Guerrilla, ca redactor prezentator de ştiri, specializat în jurnalism de film. În 2011, a conceput o revistă de film, Cinematique, supliment al revistei Zile şi Nopţi. În 2012, ocupat locul trei la concursul literar Reţeaua Literară cu povestirea “Aventurile lui Robinson şi ale bunicului său mort, Thales”, care se regaseste in volumui „In mijlocul lucrurilor”.