Citeste si descopera lumea cartilor
There's a life in every book
Gabriel_García_Márquez
Autori internationali

Gabriel Garcia Marquez: Un veac de singurătate

Un_veac_de_singuratate_-_Gabriel_Garcia_Marquez„La Macondo nu s-a întâmplat nimic, nu se întâmplă nimic şi nu se va întâmpla niciodată nimic. Satul ăsta e un sat fericit.” (G.G. Marquez, Un Veac de singuratate)

Cheia cartii

Marquez are darul de a scrie intr-un chip filozofic si atemporal in esenta, desi isi plaseaza mereu foarte bine spatiul epic. Intr-un stil care iti aprinde mintea si sufletul in acelasi timp si te consuma: lectura lui are multiple straturi, si oricat de bine le-ai deslusi, firul epic al veacului din Macondo si iscusinta realismului magic sunt atat de bine sudate incat ramai cu sentimentul ca mai ai de citit, de aflat, de contemplat si de invatat.Un veac de singuratate nu este doar povestea satului Macondo si a familiei Buendía vreme de 7 generatii in 100 de ani. Este o alegorie a condiției umane, a istoriei omenirii si o lucrare fantastica despre solitudine, imperiul timpului si evolutie. Gabriel Garcia Marquez a creat lume în care a comprimat tot ceea ce a trăit omenirea de-a lungul timpului: războaie și politică, crime și manipulare, memorie și uitare, bordeluri și dragoste, gelozie și indiferență, lăcomie și încăpățânare.

„Problema cea mai importantă pentru mine a fost să șterg linia de demarcație care separă ceea ce pare real de ceea ce pare fantastic, fiindcă în lumea pe care încerc s-o evoc această barieră nu există. Aveam nevoie de un ton convingator care prin propriul său prestigiu să facă verosimile lucruri aparent neverosimile, și asta fără să tulbure unitatea narațiunii…” spune scriitorul Columbian.

Macondo este defapt un o meta-lume in declin, in vatra careia Marquez prevede o viitoare lume conduse de tehnologie unde omul şi dorinţele lui sunt o iluzie vie într-o lume condusă de tăcerea de fier a morţii. În momentul în care luxul şi dezvoltarea au intrat în lume, omul nu s-a mai mulţumit cu puţin si a vrut să stăpânească tehnologia, ignorand o regula de aur a creatorului: nu crea o maşină mai puternică decât imaginaţia ta, pentru ca se va putea intoarce împotriva ta.

Titlul anticipeaza gravitatea Veacului de singurătate, numit de critici romanul total al literaturii latino-americane. În 2007 la Congresul Internaţional de Limbă Spaniolă de la Cartagena, Columbia, carte a fost declarată a doua carte ca importanţă în limba spaniolă după Don Quijote de la Mancha de Cervantes. Titlul este o metaforă produnda care iti naste in minte intrebarea: Ce poate fi mai cutremurător în lume decât singurătatea? O singuratate lunga, apasatoare, tainuita in sufletul fiecaruia dintre numeroasele personaje ale romanului. Singurătatea apăsătoare este punctul central al romanului şi, de altfel, una dintre temele favorite ale romancierului columbian, pe care o regasim atat in fictiuni cat si in creatiile sale de non-fictiune.

Povestea cartii

Romanul spune povestea de doar un veac a satului fictiv Macondo, plasat in America de Sud. Atmosfera anilor de la întemeierea localității evocă paradisul pământesc al primilor oameni:„Lumea era atât de recentă, încât multe lucruri nici nu aveau încă nume, iar pentru a le deosebi trebuia să le arăți cu degetul. Era într-adevăr un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise încă.”

Povestea are în prim-plan familia Buendía, fondatoarea satului. Când José Arcadio Buendía și oamenii lui traversează munții în căutarea unui loc pentru a se stabili, soția sa Ursula e bântuită de un gând mai puternic decât teama de eșec: blestemul de a naște copiii cu coadă de purcel, hărăzit celor ce se împreunează cu membri ai propriei familii. Teama ei nu se adeverește, aceasta având în total trei copii sănătoși: băieții Aureliano și José Arcadio și fetița Amaranta.

Pacea, feeria si prosperitatea satului Macondo se degradeaza in timp. Totul se va schimba radical insa când tehnologia va pătrunde în sat. Dezrădăcinarea este simţită nu numai de familie ci şi de toţi locuitorii satului. Acţiunea complexă, pe mai multe planuri narative, este dominată de o aşteptare, de o urmare, scrisul te prinde în această sagă extrem de pasionantă a familiei.

Dintre vizitatorii satului, poate cel mai semnificativ este țiganul Melchiade, care îl inițializează pe José Arcadio Buendía în tainele alchimiei si va instala in sat laboratorul de alchimie, refugiu al dorintelor si solitudinii tututor generatiilor din Macondo. La moartea lui, Melchiade lasă o colecție de manuscrise, pe care urmașii lui José Arcadio Buendía se vor strădui să le descifreze vreme de cinci generații. În casa familiei Buendía se vor perinda o sumedenie de Aurelieni și José Arcadio, urmașii celor dintâi, înfruntând războaie, calamități, sărăcie, repetând greșelile celor dintâii, până când misterul manuscriselor va fi descifrat.

Un veac de singurătate este o poveste despre viață și moarte, despre ciclicitatea timpului, despre păcat, desfrânare, incest, despre joaca de-a politica, și despre caracterul nobil, dar și distrugător al iubirii. Viața și moartea coexistă, e greu să deosebești realul de imaginar, întregul roman e învăluit de un mister care fascinează și sperie deopotrivă. Pentru ca ai in fata ochilor un mic imperiu care se degradeaza pas cu pas, si generatii ilustrate in cel mai mic detaliu si in chipa aproape magic.

Romanul cuprinde portrete memorabile: eroi si eroine, neisprăviți și femei usoare, bătrâne care se încăpățânează să rămână în viață și cu bătrâni care mor și se reîntorc pentru a-și ostoi singurătatea din lumea de apoi. În familia Buendía, atinsă de un doliu aproape permanent, bărbații au destine tragice și sunt măcinați de patimi, iar femeile au măruntaie de piatră și sunt mai rele decât catârii. Dacă nu sunt consumați de patima războiului, a femeilor sau a cocoșilor de luptă, bărbații Buendía se pierd în vise nebunești și delirante sau în experimente si magii fără sorți de izbândă.

Buendia

Sfârşitul satului Macondo este, metaforic, sfârşitul lumii. O lume în care tot ce este mai rău a fost şi este ridicat la rang de onoare şi virtute, o lume a inocenţilor fără salvare şi a păcătoşilor cu un paradis trecator dar extrem de pretios se stinge regretabil si apocaliptic.  De ce nu ne putem întoarce în trecut, pare sa spuna satul pierdut. Pentru ca, scrie Marquez: „Trecutul nu e decât minciună, memoria nu are cale de întoarcere, orice primăvără trecută este irecuperabilă şi dragostea cea mai nebună şi mai statornică nu e decât un adevăr efemer.”

De ce sa citesti

  • Vei avea ocazia sa observi ciclicitatea vietii intr-o forma care iti va pastra atentia ascutita, te va intriga, irita dar in acelasi timp iti va sublinia forta replicatoare a nucelului social numit familie:  numele și a caracteristicile membrilor familiei Buendía se repeta de-a lungul a șase generații. Toți urmasii lui José Arcadio au avut aceleași trăsături: curiozitatea și gândirea rațională, dar și o putere fizică deosebită. Aurelienii, pe de altă parte, au trăsături inclinate spre izolare, singurătate și tăcere.
  • Vei intelege genul literar a carui inventie ii este atribuita lui Garcia Marquez: realismul magic. In mijlocul unei vieti obisnuite satesti, un personaj este insotit mereu de fluturi galbeni, un altul mănâncă pământ și var de pe pereți, iar Jose Arcadio Buendia înnebunește și timp de câțiva ani este ținut legat de un castan. Asta inseamna magia literaturii scriitorului columbian: o lume reală în care elementele fantastice sunt acceptate fără uimire sau teamă, ca și cum fac parte din viață. Magicul lui Garcia Marquez  nu are nevoie de explicații, există natural si atat de bine inchegat in restul realitatilor epice incat il accepti si te fascineaza.
  • Pentru ca nu vei citi despre satul Macondo, ci despre lumea in care traim. Istoria este detaşată de timp, si suntem intr-o anumita masura toti dependenţi de ea prin transformarile pe care le produce in viata noastra. Marquez a cuprins in cele aproape 500 de pagini ale romanului, toate aspectele complexe ale istoriei unui sat, ale unei familii, unei ţări, unui continent dar şi a lumii, dand viata astefel unui roman de o dimensiune universală cu o abordare complexă asupra evolutiei lumii: o imago mundi trecute, prezente şi viitoare. În 1967, The New York Times scria că: „Un veac de singurătate” este prima opera literara, dupa Geneză, care ar trebui să fie citită de întreaga omenire.
  • Romanul total al literaturii latino-americane, Un veac de singurătate, este o carte pe care de fiecare dată o vei citi cu o plăcută  înfiorare şi vei găsi noi şi noi răspunsuri. Este un roman trist, dar relevator. Care te pune pe ganduri pe care vei vrea sa o recitesti.

Despre autor

Gabriel García Márquez (n. 6 martie 1927 – 17 aprilie 2014) a fost unul dintre cei mai mari scriitori columbieni, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1982, pentru intreaga sa opera, atat romane cat si proza scurta. Copilăria sa este relatată în memoriile sale: Vivir para contarla (Sa trăiești pentru a povesti). Scrie intr-un stil aparte, in care fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită dar intotdeauna incununata de o bogată imaginație, reflectând viața și conflictele continentului  Sud American.

Ce mai poti citi de acelasi autor

Dragoste in vremea holerei, Cronica unei morti anuntate, 12 povestiri calatoare, N-am venit sa tin un discurs, Povestea tarfelor mele triste, Despre dragoste si alti demoni.

This article has 1 comment

  1. Pingback: Gabriel Garcia Marguez: A trai pentru a-ti povesti viata | iubesc să citesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Shares