Gabriel Garcia Marquez: Despre dragoste şi alţi demoni

„Nu-i pe lume leac care să tămăduiască ce nu tămăduieşte fericirea”.

Despre dragoste si alti demoni face parte din categoria romanelor scurte ale lui Marquez, aparute in a doua parte a carierei sale. Este un roman de mici dimensiuni, o novella, ceea ce nu face insa intenstitatea povestii cu nimic mai prejos decat a altor lucrari ale scriitorului columbian. Daca marile capodopere ale lui Marquez, Un veac de singuratete, Dragoste in vremea holerei sau Toamna Patriarhului sunt impresionante, Despre dragoste si alti demoni reuseste sa fie si ea o carte marcanta: in care realismul magic proiecteaza, prin viata, iubirea si tragedia Siervei Maria, unele din cele mai puternice trairi omenesti: agonia demonica, iubirea inaltatoare si dorintele cele mai profunde, inebunitoare. Aceste sentimente extreme sunt cele care vor ghida firul epic, de la moartea protagonistei in urma, la copilaria, prima si ultima siubire si inapoi la moarte. Pentru ca, asa cum Marquez ne-a obisnuit deja, nu cronologia da sens unei povesti si semnificatia clipelor care o compun.

Dragostea, dorinta, credinta, nebunia, abandonul, regasirea si durerea se imbina intr-un cadru la limita dintre realitate si imaginar, care face ca toate acestea sa se intrepatrunda pana cand nu mai pot fi deosebite unele de celelalte. Ceea ce, intr-un fel, este, cred esenta umana: nimeni nu este eminamente bun sau rau, nu exista adevar sau dreptata absoluta, nu iubirm sau uram cu limite, trupul si sufletul sunt doua parti din noi care nu pot exista independent. Toate coexista. Iar Gabriel Garcia Marquez reuseste sa creeze in Despre dragoste si alti demoni o metafora suprema a exorcizarii partilor rele din interiorul unei fiinte, care defapt, se poate face numai prin iubire. Iubirea insasi este un demon, mai puternic insa decat toti ceilalti. Tot iubirea ne poate transforma in ingeri. Ne salveaza sau ne duce la perizanie. Dualitatea acestei mari trairi umane universale, capata in romanul lui Marquez valente oculte.

Despre dragoste şi alţi demoni debutează dupa cum spuneam cu finalul, care serveste in acelasi timp ca pretext pentru demersul narativ. Moartea personajului principal e anunţată într-o cronică semnată de autor despre golirea criptelor funerare ale unei vechi mănăstiri, în care sunt descoperite osemintele unei fetiţe „cu plete vii, de culoarea aramei însângerate”. O legendă reînvie în mintea tânărului reporter Marquez, prezent acolo pentru consemnarea evenimentului, despre legenda unei fetite cu plete lungi care murise de turbare si era venerata in satele din Caraibe datorita minunilor pe care le infaptuia.

Aceasta legenda da nastere povestii Siervei Maria de Todos los Angeles. protagnoistea traieste in secolul al XVIII-lea in America de Sud si viata ei tragica va demonstra cum moartea poate razbi uneori dincolo  de lispa afectiunii, de dureri, abuzuri sau turbare, dar se poate ineaca in prea multă dragoste.

Sierva Maria e fetiţa renegată şi neiubită a marchizului de Casalduero şi a Bernardei Cabrera. Lipsită de orice urmă de afecţiune din partea părinţilor, trăieşte printre sclavi şi învaţă de la aceştia felurite limbi, cântece şi eresuri, care o apropie mai mult de lumea lor decât de cea căreia îi aparţine de drept. Într-o zi e muşcată de un câine turbat. Nu manifestă simptomele bolii, însă pericolul de a o pierde reînvie în inima pustiită a marchizului instinctul patern şi-l aruncă în goana după leacurile capabile să o vindece.

Primul remediu i-l oferă controversatul medic Abrenuncio, cu un singur sfat: „Nu-i pe lume leac care să tămăduiască ce nu tămăduieşte fericirea”. Drept care marchizul, pentru întâia oară în doisprezece ani, îşi ia rolul de tată în serios si face tot posibilul dupa propriile intelegeri sa o re-educe, sa o apropie. „Incercă aproape totul, în afară de a-şi pune întrebarea dacă aceea era calea de a o face fericită.”

Un acces subit de febră îl zbuciuma insa si cere sprijinul indiencei Sagunta şi al doctorilor agreaţi de Biserică. Dar aceştia nu reuşesc decât să-i facă rău, deschizând rana cicatrizată şi torturând-o practic până în pragul nebuniei. Atunci intervine episcopul diocezei şi solicită ca Sievra Maria să fie închisă în mănăstirea Santa Clara, pentru că ar fi posedată de diavol. Abandonată în temniţa clariselor, fetiţa va cunoaşte prima şi ultima dragoste: pe Cayetano Delaura, tocmai omul însărcinat cu exorcizarea ei. Cayetano se va indragosti iremediabil de Sievra Maria si de aici, tragedia povestii de iubire incestuase, imposibile, a celor doi, slujitorul Domnului si o Lolita dezradacinata, cu parul lung, ne va arata inca o data cat de nestavilita si dureroasa poate fi goana oamenilor prin lume si viata, dupa iubire sau, dimpotriva, din calea iubirii.  „Gardiana care intră s-o pregătească pentru cea de-a şasea exorcizare o găsi moartă de dragoste”.

„ Îi mărturisi că nu trecea o clipă fără să se gândească la ea, că tot ce mânca şi bea avea gustul ei, că viaţa era ea, la orice oră şi pretutindeni, cum numai Domnul avea dreptul şi puterea de a fi, şi că bucuria supremă a sufletului său ar fi să moară împreună cu ea.”

Motive pentru a citi