Citeste si descopera lumea cartilor
There's a life in every book
cine-mi-a-luat-cascavalul-spencer-johnson-iubesc-sa-citesc
Autori internationali

Cine mi-a luat Cașcavalul? … Sau cum să faci față schimbărilor din viața ta

Bun venit în labirint. Destinația? Stația de Cașcaval C. Ce ne așteaptă acolo? Cașcavalul, bineînțeles. Care poate fi ceea ce vrei tu: mulți bani, un job de vis, o familie fericită, o casă a ta, sănătatea, succesul pe toate planurile, fericirea absolută… posibilități nelimitate de Cașcaval. Cine ajunge acolo? Să sperăm că fiecare dintre noi.

Aceasta este una dintre cele mai scurte cărți pe care le vei citi, dar care te va învăța o puternică lecție de viață: să nu te (mai) temi de schimbare.

Dar să revenim la firul poveștii. În labirint trăiesc 4 personaje: 2 șoricei – Mirosilă și Gonilă – și 2 oameni – Dl Iepure și Dl Hohot. Zilnic, cei 4 aleargă prin labirint în căutarea Cașcavalului, având propria lor strategie de a găsi Stația de Cașcaval C.

Șoriceii Mirosilă și Gonilă foloseau metoda simplă „încearcă-toate-posibilitățile”: țineau minte în ce coridoare nu au găsit Cașcaval și goneau prin labirint până l-ar fi găsit. Mirosilă adulmeca mirosul de Cașcaval, iar Gonilă se repezea să verifice înainte coridoarele. Găseau o bucată de Cașcaval, mâncau astăzi din ea și a doua zi porneau către următoarea.

Dl Iepure și Dl Hohot în schimb, își foloseau capacitățile intelectuale în vederea dezvoltării de metode sofisticate pentru a găsi Cașcavalul. Erau înzestrați cu cogniție, spre deosebire de șoricei, care se conduceau mai mult după instincte. Într-o bună zi, norocul le-a surâs: Dl Iepure și Dl Hohot au găsit Stația de Cașcaval C și cea mai mare bucată de Cașcaval la care puteau spera. Și s-au hotărât că acolo se vor opri zilnic de acum înainte.

Mirosilă, Gonilă, Dl Iepure și Dl Hohot sunt ipostaze în care ne putem regăsi fiecare dintre noi. Zi de zi alergăm spre bucata de Cașcaval pe care ne-o dorim și pentru care muncim, fiecare în felul lui. Iar când îl găsim, ne spunem același lucru ca și Dl Iepure: „Merităm acest Cașcaval. A trebuit, bineînțeles, să muncim mult și greu până să-l găsim”. Suntem mulțumiți de ceea ce avem, de cât avem, intrăm în zona de confort psihic și fizic și încetăm să ne dorim mai mult de atât pentru că: „Dacă ai Cașcaval, ești fericit”.

Dar ce se întâmplă atunci când Cașcavalul dispare peste noapte? La fel ca și Dl Iepure, simțim că întreaga lume se prăbușește sub picioarele noastre. Simțim frica. Incertitudinea. Schimbarea. Dar putem alege să continuăm în această stare de negare, ca Dl Iepure, sau să facem un pas înainte, spre o altă bucată de Cașcaval, ca Dl Hohot, care și-a dat seama că: „Mersul într-o nouă direcție te ajută să găsești Cașcavalul”. Dar pentru asta, „Miroase Cașcavalul cât mai des ca să-ți dai seama când se învechește”.

Adevărul este că puțini oameni se simt confortabili cu schimbarea, iar majoritatea o urăsc, pentru că asta înseamnă ieșirea din zona de confort, înseamnă efort în plus, înseamnă risc. Iar oamenii nu au fost construiți pentru a risca, ci pentru a-și găsi siguranța. Însă așa cum Dl Hohot își dă seama la un moment dat, „Convingerile vechi nu te conduc la Cașcavalul Nou”, ci te fac să rămâi blocat în același loc și să te lamentezi, precum Dl Iepure.

De cele mai multe ori, asociem schimbarea cu o experiență negativă, dar Spencer Johnson știe cum să te convingă de faptul că schimbarea poate fi pozitivă. Parabola „Cine mi-a luat Cașcavalul?” este una dintre acele cărți de citit cu care este imposibil să nu rezonezi. E amuzantă și ușor de lecturat, iar dacă ești într-un moment al vieții tale în care te apropii de o schimbare importantă, această carte este cel mai bun prieten care te poate ajuta să îți înfrunți temerile, să te adaptezi și să privești schimbarea ca pe o experiență pozitivă. Uneori, „Când mergi împotriva fricii tale, te simți liber”.

Ce îmi doresc să reții din această carte? Că nu e greșit să fii Mirosilă sau Gonilă în circumstanțele potrivite, că poate fi confortabil pentru o vreme să simți și să gândești ca Dl Iepure, dar încearcă să privești lucrurile din perspectiva Dlui Hohot și să crezi cu adevărat că schimbarea poate duce la ceva (mai) bun. La urma urmei, „E mai sigur să cauți în labirint decât să stai fără Cașcaval”.

Despre autor

Spencer Johnson este un autor și orator foarte apreciat la nivel internațional pentru simplitatea cu care găsește soluții și dorința de a-i ajuta pe oameni să înțeleagă cât mai bine schimbările și să descopere cum se pot adapta la ele. În colaborare cu Dr. Kenneth Blanchard, a scris volumul One Minute Manager, în care au oferit cititorilor una dintre cele mai populare și eficiente metode de management. În cadrul seriei One Minute, a publicat 5 volume: The One Minute Sales Person, The One Minute Mother, The One Minute Father, The One Minute Teacher și The One Minute For Yourself. Cărțile sale sunt traduse și editate în lumea întreagă, în 26 de limbi.

Spencer Johnson, „Cine mi-a luat Cașcavalul?” se poate cumpăra de aici: http://bit.ly/CineMi-aLuatCascavalul

Bonus: O felie de Cașcaval de lipit pe perete!

iubesc-sa-citesc-cascavalul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Shares